Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre posibilitatea revenirii la starea de urgență, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus în România, informează Digi24.ro.
„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență”, a spus minisitrul.
„Creșterea numărului de cazuri e de la o zi la alta și atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da și răspunsul”, a adăugat el.
Nelu Tătaru a precizat că România a revenit la o rată de transmitere de 1,4, la nivelul zilei de 8 mai, de la o transmitere de 0,6-0,7 în urmă cu o lună.
„Mesajul meu este și va fi respectarea regulilor – respectarea distanțării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicației medicului și, chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea în spital. Trebuie să respectăm aceleași reguli pe care le-am respectat și până acum”, a mai spus ministrul.
Un Comentariu
Zoil
Deloc nu-i buna propunerea. Intentia este buna, dar rezultatul nu ; pen’ca se vazu ce inseamna inchiderea la cotet ! Decat o viata la cotet, mai bine fara ! O zi de viata libera, mai buna-i decat o intreaga viata la cotet !