UPDATE: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, care conducea un autoturism din direcția bd. Eroilor spre str.1 Decembrie 1918, nu ar fi acOrtad prioritate de trecere unei femei de 25 de ani, din aceeași localitate, care era angajata în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni, împreună cu doi copii, respectiv fetiță de 5 ani băiat de 5 luni.
Cele trei victime au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru investigații, rezultând ca au suferit doar răni minore.
În cauza a fost întocmit dosar pe al conform art. 196, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în Curtea de Argeș.
Din primele date, un conducător auto nu ar fi reușit să oprească la timp, acroșând un cărucior, acțiune în urma căreia o femeie și cei doi copii care o însoțeau ar fi fost răniți ușor.
Cei trei vor fi transportați la o unitate medicala pentru investigații.
Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș sunt la fața locului, pentru dirijare și efectuarea cercetării.
Revenim cu amănunte!
(Foto: descriptiv)