Instituția Prefectului Argeș informează că polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID -19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 996 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Au fost aplicate patru amenzi pentru cei care nu au respectat măsura izolării. Într-un prim caz este vorba despre doi soți, de 34 și 35 de ani, dintr-o comună din Argeș, care nu au fost găsiți la domiciliu cu ocazia verificării, fiind sancționați cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei. În al doilea caz, o femeie de 28 ani, dintr-un oraș din județ, a fost identificată în afara locuinței unde figura în izolare, fiind sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Un tănăr de 21 de ani, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, a fost amendat cu 3000 lei.
Polițiștii argeșeni au efectuat verificări la 19 societăți comerciale, cu activitate în domeniul alimentației publice și turismului, precum și în zona piețelor, hypermarketurilor, sălilor de jocuri de noroc și mijloacelor de transport în comun. Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 lei, pentru nepurtarea măștii de protecție în spațiile închise. Jandarmii au dat și eu un avertisment pentru nepurtarea măștii de protecție în interiorul unui magazin.
Angajații ISU Argeș au efectuat și ei controale pentru a verifica aplicarea prevederilor Legii 55/2020, a stării de urgență. Au fost verificate 3 societăți comerciale și 68 de persoane, 4 dintre acestea fiind depistate fără mască de protecție în spații închise. Pompierii au aplicat, în cazul lor, amenzi în valoare totală de 500 lei.