După aproape doi ani de blocaje birocratice şi sabotaje din partea concurenţei, dar şi de împotriviri din partea unor autorităţi locale, investiţia noului mall din cartierul Tudor Vladimirescu a intrat, zice-se, în linie dreaptă.
Studiu de oportunitate
Consiliul Local Piteşti a aprobat, în ultima şedinţă, în unanimitate, două proiecte de hotărâre legate de construcţia mall-ului respectiv, o investiţie de peste 80 de milioane de euro ce va fi realizată de Prime Kapital Emerald.
Este vorba despre studiul de oportunitate privind concesionarea a 15 loturi de teren în suprafaţă totală de 1.060 mp, situate în Prundu, cu acces la bulevardul Republicii, acolo unde va fi amenajat un pasaj rutier peste calea ferată ce va face legătura cu strada Lânăriei.
Pasajul va fi realizat pe banii investitorului, fiind cedat gratuit, fără condiţii, municipalităţii. Dar, potrivit prevederilor locale, este nevoie de organizarea unei licitaţii. În plus, Consiliul Local a aprobat PUZ-ul (planul urbanistic zonal) pentru investiţia „Centru comercial, sistematizare verticală incintă, construire sens giratoriu şi pasaj rutier peste calea ferată şi împrejmuire teren” – cunoscut drept Argeş Mall. Suprafaţa totală pe care vor fi desfăşurate construcţiile este de aproximativ 132.000 mp.
Investiţia va aduce, pe lângă mii de locuri de muncă şi, implicit, impozite de milioane de euro, şi o schimbarea impresionantă de aspect şi dezvoltare urbană a zonei, neglijată de ani buni! Pasajul va permite şi fluidizarea circulaţiei în zona Tudor Vladimirescu, Lânăriei şi Republicii, problemă pe care municipalitatea, deşi a înceract să o rezolve, nu a reuşit prin forţe proprii.