Advertisement
Începând de azi, la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti este operaţional un nou număr de telefon: 0248.211.191. Este un telefon tip centrală special pentru programări. Persoanele care apelează acest număr vor fi redirecţionate pentru programare către cabinetele medicale din cadrul Ambulatoriului, astfel evitându-se aglomeraţia. Inţiativa aparţine conducerii unităţii spitaliceşti, care a avut în vedere faptul că numărul de solicitări către Ambulatoriu a crescut mai ales în ultimele trei luni, când din cauza stării de urgenţă, respectiv de alertă activitatea cabinetelor medicale a fost în bună măsură afectată.
Advertisement