Trei bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor deoarece poliţiştii au stabilit că, luna trecută, au vânat fără drept o căprioară.
În cursul zilei de miercuri, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au reţinut trei bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. Aceştia sunt Dumitru O., de 26 de ani.
Marin M., de 38 de ani, şi Lucian U., de 40 de ani, toţi din comuna Slobozia. Din verificările efectuate până la acest moment, oamenii legii au stabilit că, în ziua de 28 mai, cei trei bărbaţi ar fi braconat un căprior pe raza localităţii Mozăceni, folosind câini din rasa ogar antrenaţi pentru urmărirea şi prinderea vânatului.
Abandonaseră maşina şi căpriorul
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii de la Arme au găsit, pe un câmp de pe raza comunei Mozăceni, un autoturism ce fusese abandonat şi lăsat cu portierele deschise, lângă care nu se afla nicio persoană. În apropierea vehiculului au fost identificaţi un câine din rasa ogar şi un căprior, iar prejudiciul creat este de 20.000 de lei.
În vederea continuării cercetărilor, potrivit dispoziţiilor legale în materie anchetatorii au procedat la indisponibilizarea autoturismului şi, totodată, la predarea ogarului, în custodie, la o asociaţie chinologică.
După administrarea probatoriului, cei trei suspecţi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.