Eliminarea din Evaluarea Națională și Bacalaureat a copiilor cu temperatură peste 37,3 grade Celsius este discriminatorie, a decis Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la solicitarea Avocatului Poporului. Contactată de Edupedu.ro, Renate Weber a declarat că “ni s-ar fi părut normal să li se pună acestor copii la dispoziție o sală anume, în care să dea acest examen. Dar credem că e o chestiune mult prea dură să îi excluzi și prea simplist gândit. Temperatura aceea poți să o ai pentru că ai emoții, pentru că e prea cald afară. Încă mai este timp”. Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că instituția “a formulat astăzi un punct de vedere prin care îi răspunde Avocatului Poporului. Punctul de vedere se referă la soluția Ministerului Educației de a elimina de la examene copiii cu temperatură prea mare. Soluția are efecte discriminatorii și metoda adecvată ar fi săli separate în care acești elevi să susțină examenul. Mâine se transmite punctul de vedere către Avocatul Poporului. Din 7 membri care au fost participanți la ședință, 6 au mers pe aceasta interpretare“.
Întrebată dacă recomandarea Avocatului Poporului poate fi pusă în aplicare, prin organizarea de săli speciale pentru copiii cu temperatură peste 37,3, având în vedere că peste 5 zile încep examenele de Evaluare Națională, Renate Weber a declarat, pentru Edupedu.ro: “De ce nu ar putea avea? E strict o chestiune de organizare și ea se poate face. Mă aștept ca oamenii din Ministerul Educației să încerce să se pună în situația acelor copii care ar fi excluși și să găsească o soluție pentru ei”.