Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a trei tineri în cadrul unui dosar de trafic de minori şi şantaj.
Acţiunea a avut lor ieri dimineaţă, când ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Piteşti, cu sprijinul jandarmilor argeşeni, au efectuat patru percheziţii domiciliare, dintre care una în Câmpulung, două în comuna Mihăeşti şi una la Schitu-Goleşti la locuinţele persoanelor în cauză.
În urma descinderilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, un laptop, precum şi alte obiecte cu valoare probatorie.
Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie 2019 – februarie 2020, un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, ar fi constrâns o minoră de 16 ani să practice prostituţia.
Ulterior, aceasta ar fi fost şantajată de alţi doi tineri, de 21 şi 22 de ani, ambii din Mihăeşti, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, cei doi ameninţând-o pe victimă cu postarea în mediul online a unor filmuleţe cu conţinut sexual explicit.
În urma acţiunii, şase persoane au fost ridicate şi conduse la sediul DIICOT pentru audieri.
După administrarea probatoriului, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene.