O lucrare monumentală aşteaptă lumina tiparului. Autorul, George Dănică, a realizat, după zece ani de studii şi de muncă, „Enciclopedia calendarelor timpurilor milenare, de la origini până în cele viitoare„. Lucrarea conţine nu mai puţin decât 1.428 calendare ale tuturor popoarelor acestei planete. Unele dintre acestea sunt alcătuite în limbile respective (greaca veche, celtică, sami, masai etc). Toate bune şi interesante, numai că o astfel de enciclopedie presupune costuri destul de ridicate de editare. Este şi motivul pentru care autorul apelează la bunăvoinţa celor interesaţi de a avea o astfel de carte în bibliotecă. Drept urmare, doritorii se pot adresa redacţei noastre pentru detalii suplimentare.
Gabriel LIXANDRU