Advertisement
Autorităţile judeţene din Argeş au luat decizia de a prelungi programul de lucru al Serviciilor de Paşapoarte şi Permise Auto. Decizia este motivată de faptul că se înregistrează un aflux mare de cetăţeni care solicită paşapoarte noi sau înmatriculări auto. Dacă în mod obişnuit programul de lucru era până la ora 15 (ultima oră de primire a cererilor), acum se stă până când se termină de procesat documentele depuse şi de ultima persoană care a aşteptat la coadă. Măsura este valabilă pe perioada vacanţei de vară în special, când şi numărul cetăţenilor români care locuiesc sau muncesc în străinătate şi care revin în ţară este mai mare.
Claudiu DIŢA
Advertisement