O tânără a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs în Piteşti.
Evenimentul a avut loc azi, în jurul orei 13.30, la intersecţia dintre Calea Craiovei şi bulevardul Fraţii Goleşti. Din verificările preliminarii efectuate de agenţi ai Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că Gheorghe C., de 20 de ani, din Ştefăneşti, conducea un autoturism Ford pe str. C.A. Rosetti, dinspre zona Târgu din Vale către Calea Craiovei. Ajuns la intersecţia semaforizată din faţa bisericii „Sf. Ilie”, şoferul a virat stânga spre bulevardul Fraţii Goleşti, fără a se asigura şi fără a acorda prioritate de trecere. Aşa se face că s-a tamponat cu o Dacia Dokker aparţinând unei unităţi bancare, condusă regulamentar de Bogdan C., de 41 de ani, din Albota, care se deplasa dinspre Calea Craiovei spre C.A.Rosetti.
În urma coliziunii a rezultat rănirea uşoară a Nicoletei F., de 27 de ani, din Ştefăneşti, pasageră pe scaunul din dreapta faţă al Fordului. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la spital cu diagnostic preliminar contuzie coloană cervicală. Conducătorii auto nu consumaseră alcool, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.