# S-a renunțat la redeschiderea școlilor, grădinițelor și universităților.
# Evaluarea națională și bacul, cu respectarea normelor de distanțare.
Klaus Iohannis a anunţat, azi, decizia luată de Guvern în ceea ce priveşte redeschiderea unităților de învățământ. Preşedintele a declarat că anul şcolar se încheie pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă.
„Sunt câteva excepții. Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a, vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum zece elevi într-o clasă. Evaluarea națională și bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate. Așadar: nu se deschid școlile și universitățile. Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore”. (N.G.)
2 Comentarii
mihnea
Un parinte trebuie sa renunte la servici ca sa stea acasa cu copii!Scoala in Romania nu este corelata in nici un fel cu realitatea economica a tarii,nu tine cont de ceea ce se cere pe piata muncii si nici de programul de munca al parintilor!Se presupune ca ai bunicii sunt obligati sa stea acasa cu nepotii!
Anonim
Școala în România are un singur scop – este o instituție unde se spală bani.
Și nu orice sume de bani, ci sume consistente.
În afacere sunt implicați angajați ai Ministerului Educației, angajați ai ISJ.urilor, directori de școli, și nu în ultimul rând contabili.