De când s-a declanșat „criza” provocată de Covid 19 și de când au început să fie anunțate Ordonanțele Militare, Piteștiul a fost împânzit de forțele de ordine, iar în noaptea de Înviere oamenii legii nu au lipsit de pe străzi.
Piteştenii nu au ieşit din case ca în alţi ani, de fapt, nu au ieşit deloc din case chiar dacă locuiau în vecinătatea locașurilor de cult.
Toate bisericile din Pitești au fost strașnic păzite de Jandarmerie. Câte-o duba s-a aflat la poarta fiecărei Case a Domnului, iar mașinile de poliție au circulat în jurul acelorași obiective.
Metaforic vorbind, poate niciodată în istoria modernă, Hristos nu a fost „supravegheat” ca în noaptea trecută.
Până după miezul nopţii, în anumite cazuri aproape de ora 1, voluntarii parohiilor au adus lumina sfântă la scara imobilelor din municipiu.
Oamenii s-au mulţumit să asculte slujba Învierii la Radio Trinitas sau la TV.
Conform îndemnurilor pe care le-au făcut unii preoți, la miezul nopții, ieșiți la balcoane, piteştenii şi-au urat unii altora vestea veștilor: „Hristos a înviat!”.