Sunt multe voci care susțin că se dau amenzi cu nemiluita pentru nerespectarea restricțiilor. O fi bine? O fi rău? Noi nu dăm verdicte, dar vă supunem atenției o întâmplare.
UPDATE: Povestea cu ouă a fost… clocită
Și-a luat la repezeală o vestă pe ea, bastonul în care se sprijină când iese pe afară și o plasă in care să pună ce avea să cumpere. Bătrâna a ieșit în stradă. Avea de parcurs o distanță mică, la câteva case de locuința ei. O vecină binevoitoare îi promisese niște ouă, proaspete, de-abia adunate din cuibar. Biata bătrâna n-a apucat să ajungă la destinație. Un echipaj de poliție a oprit mașina chiar lângă ea. Oamenii legii n-au intrebat-o de sănătate ci despre declarația pe propria răspundere în care să își justifice deplasarea. Ora nu era conformă Ordonanței Militare. Biata femeie habar nu avea că poate merge la cumpărături doar între orele 11-13.
Explicația ei nu l-am înduplecat pe omul în uniformă cu chip aprig. La academie n-a învățat să judece cu inima, ci cu mintea. În literă și spiritul legii. „NU STIA CU CE A GREȘIT”. Fâstâcindu-se in fața polițistului, bătrâna, a spus ca la spovedanie, totul. Cum plănuia să ia ouă contra cost de la vecina ei. Omul legii n-au fost interesat de acest aspect și îndată i-a aplicat o amendă usturătoare pentru săraca femeie care nu înțelegea în ruptul capului cu ce a greșit.
A renunțat și la ouăle vecinei și mai are și de plătit și o sumă considerabilă pentru amărâta ei de pensie. Această întâmplare s-a petrecut în urmă cu câteva zile în comuna argeșeană Mihăiești. Și poate nu am fi aflat-o niciodată dacă nu ar fi povestit-o Simona Bucura Oprescu. Deputatul PSD de Argeș o cunoaște personal pe protagonista poveștii și a fost impresionată de acest caz autentic.
Politicianul nu se hazardează să spună că ar fi vorba despre un abuz al polițistului care a aplicat amendă, ci mai degrabă de exces de zel. Deputatul crede că omul legii putea ține cont de faptul că bătrâna nu era un om informat iar distanța până la casa vecinei era foarte mică. Simona Bucura Oprescu a făcut această declarație la o televiziune, în contextul „cazului Cluj” generat de plecarea miilor de români la muncă în Germania. Evident, deputatul a punctat cu iscusință, făcând o comparație între lipsa de acțiune a Poliției pe aeroportul din Cluj și felul în care consăteanca din Mihăiești a fost „executată” doar pentru că voia… ouă.
2 Comentarii
Anonim
Tomaziule, ouă, poate vrei tu, că…n-ai nici de Paşte ! Doamna nu era…”bătrână”, baiatule, dacă a „observat”…că „acasă” avea doar ouă vechi şi limpezi (fără plod în vârf !)…de când i-a murit cocoşul …şi d@ia iesise pe uliță că văzuse echipajul „cu…maşină” şi spera,…biată de ea, că poate …o calcă …”cu tractorul”/”hard”, adică !)… să zică şi ea ca găina/ vecina ei/… la care se duce@/u milițienii rural/i , dar şi din vecini,..”ĂSTA , DA,…COCOŞ , nu ca al lu’ Nuțy (Udrea) sau Simona (Oproescu) !
Şi…d’@ia , ziceam !…
Ioan
Legea este lege si…trebuie aplicata in acelasi mod si la Cluj Napoca si la Mihaiesti…Simona Bucura O..parescu….sa plateasca amenda in locul cunostintei si sa faca sesizare la Parchet pentru cazul Cluj Napoca…are suficienti bani din…indemnizatia de parlamentar…platita de NOI fraierii pentru care…legea se respecta…nu se discuta!