Aşa cum v-am informat, judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de tâlhărie şi au trimis după gratii un suspect.
Din primele verificări s-a stabilit că, în cursul zilei de marţi, un bărbat ar fi sustras roata de rezervă a unui autocamion parcat pe o strada Depozitelor din municipiu. Aflat în cabină, şoferul l-a văzut pe individ fugind cu roata în braţe, s-a luat după el şi l-a prins. Ca să scape, împricinatul l-a lovit pe păgubit, apoi a continuat să fugă. Victima a sunat la 112 şi a reclamat fapta, iar în scurt timp agresorul a fost capturat. Acesta este Ion S., de 33 de ani, din Poiana Lacului, care după administrarea probatoriului a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, suspectul, cunoscut cu antecedente penale, a fost dus la instanţa de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare pentru 30 de zile. Bărbatul a ajuns din nou în spatele gratiilor şi se pare că acolo va petrece sărbătorile de Paşti.