Ziua de 2 aprilie este dedicată prin lege Instituției Prefectului.
Astăzi ar fi trebuit așadar să fie o zi de sărbătoare, însă angajații instituţiei nu au vreme și nici posibilități pentru sărbătoare. Astăzi, ei sunt la datorie, pe frontul luptei împotriva unui inamic periculos, COVID-19. Ne rămâne așadar, doar să le mulțumim celor care veghează la siguranța noastră.
Subprefectul Adrian Bughiu a transmis un mesaj cu acest prilej.
„Dragi colegi, în calitate de subprefect al Argeșului, dar și ca fost secretar de stat în Guvernul României, cunosc foarte bine activitatea complexă a instituției prefectului, locul și rolul prefecților în statul de drept. În această zi, le urez tuturor celor care ocupă sau au ocupat funcția de prefect, dar și celorlalți colegi care au trecut pragul instituției noastre, putere de muncă și succes în activitate!” – a scris Adrian Bughiu.
În anul 2018, ziua de 2 aprilie a fost declarată, prin lege – „Ziua Instituției Prefectului”. Prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu și conducător al serviciilor publice descentralizate, este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.
Un Comentariu
Anonim
un cor de corupti intr-o imagine de dinaintea vremurilor de pe urma.