Advertisement
Accident rutier, în această dimineață, la Stolnici. Au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre acestea a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar celălalt a intrat în șanț.
A fost identificată o victimă conștientă și fără probleme deosebite. Este vorba de șoferul în vârstă de 49 de ani, aflat în autoturismul răsturnat. Pacientul acuza dureri la cap, dar ulterior îngrijirilor medicale a refuzat transportul la spital. Celălalt participant la trafic nu a necesitat asistență medicală.
La fața locului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de intervenție, un echipaj cu o ambulanță SMURD și un echipaj cu o ambulanță SAJ.
Advertisement