Mâine se vor disputa partidele din cadrul etapei cu numărul trei a ligii secunde de fotbal. Reprezentanta judeţului în acest eşalon valoric, CS Mioveni, va evolua în deplasare în faţa formaţiei Dunărea Călăraşi. Partida este considerată una dificilă pentru galben-verzi prin prisma faptului că vor avea în faţă un adversar incomod care se va bate anul acesta pentru a ocupa un loc în prima jumătate a clasamentului. Partida este programată de la ora 12.30 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul principal al echipei CS Mioveni, Alexandru Pelici, şi doi jucători, Bogdan Vişa şi Mihai Şchiopu, au prefaţat jocul de mâine, precizând că şi un rezultat de egalitate ar fi pe gustul lor.
„Ne aşteaptă un nou joc la fel de dificil ca şi cele de până acum. Vom întâlni una dintre formaţiile care au disputat în ediţia trecută primul baraj de promovare pentru liga I, Dunărea evoluând atunci cu UTA Bătrâna Doamnă. Adversara noastră de sâmbătă este o echipă tânără, uşor schimbată din punct de vedere al lotului faţă de anul trecut. A făcut multe transferuri, ceea ce poate constitui un punct slab al echipei din Călăraşi prin lipsa de omogenitate, însă aceasta poate fi compensată de valoarea individuală a jucătorilor. De asemenea, pot spune că marele inamic al nostru este ora de disputare, total nepotrivită. La prânz omul serveşte masa şi apoi se odihneşte. Mai mult, va fi foarte cald la ora aceea şi există riscul ca fotbaliştii ambelor echipe să nu aibă randamentul scontat. În orice caz, noi ne gândim să mergem acolo pentru a juca ceea ce ştim, sper să avem evoluţii bune şi să venim cu punct sau puncte. Chiar şi un rezultat de egalitate ne avantajează. Aş dori să mai precizez şi faptul că avem doi jucători indisponibili. Este vorba despre Tomozei şi Galan, sper ca accidentările lor să nu fie de lungă durată”, a declarat „principalul” echipei CS Mioveni, Alexandru Pelici.
Meci greu pe caniculă!
Jucătorii se aşteaptă la o partidă grea. „Ne aşteaptă un joc dificil împotriva unei echipe incomode. Sperăm să venim câştigători. Nu putem să nu trecem cu vederea faptul că jocul este programat la ora prânzului”, a spus Mihai Şchiopu. Colegul său Bogdan Vişa a precizat: „Vrem să facem un joc bun şi să ne întoarcem cu cele trei puncte. Nu înţelegem de ce jocul a fost programat la o oră la care se anunţă temperaturi de peste 30 de grade. La temperaturi de 34 de grade noi mergem la plajă. Vă daţi seama cum este să alergi pe stadion la acea temperatură? Intervine oboseala, nu mai ai aer… nu va fi un ritm bun de joc, veţi vedea”.
Galben-verzii vin după o înfrângere suferită în prima etapă în deplasare, 1-4, în faţa echipei Juventus Colentina şi o victorie obţinută acasă, 1-0, cu Olimpia Satu Mare.
* Etapa a treia mai programează partidele: Olimpia Satu Mare – FC Braşov, CS Afumaţi – FC Academica Clinceni, CS Baloteşti – CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Tărlungeni – Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti – Şoimii Pâncota, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Luceafărul Oradea, ACS Berceni – Chindia Târgovişte, UTA Bătrâna Doamnă – Dacia Unirea Brăila şi ASU Politehnica Timişoara – Foresta Suceava.
Monica CRISTEA