O delegaţie a României, condusă de argeşeanul Gheorghe Alecsei, preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), a participat la cea de a 30-a reuniune anuală de evaluare a implementării Documentului de la Viena 2011 (AIAM), care care a avut loc în Austria, la Viena.
Cu acest prilej, Alecesi a avut întrevederi cu reprezentanţi ai statelor cu care România colaborează în domeniul controlului armamentelor şi a avut discuţii cu personalul Misiunii Permanente a României la OSCE pe tema optimizării cooperării între structurile implicate în procesul de implementare.
Reuniunea de evaluare a implementării (AIAM) oferă statelor participante la OSCE ocazia de a analiza, anual, practica implementării pachetului de măsuri cuprins în Documentul de la Viena 2011, oferind totodată o platformă pentru promovarea transparenţei militare în scopul reducerii tensiunilor şi prevenirii conflictelor.
„România are un profil bine conturat pe dimensiunea politico-militară a securităţii europene, context în care acordă o atenţie deosebită punerii în aplicare, în cele mai bune condiţii, a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din cele prevăzute de pachetul de măsuri specifice controlului armamentelor, creşterii încrederii şi securităţii. Am convingerea că numai prin dialog statele participante pot facilita o mai bună înţelegere asupra provocărilor actuale şi viitoare la adresa securităţii din spaţiul OSCE”, a declarat Gheorghe Alecsei.