Patriarhia Română face apel la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor transmise de autorităţi, în contextul creşterii riscului de contaminare cu Covid-19, şi a transmis mai multe „măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie”.
În acelaşi context, din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:
– Persoanele care manifestă simptome de gripă de orice fel şi simptome de coronavirus, descrise de autorităţile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spaţiul bisericii, pentru a nu-i expune şi pe alţii la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas şi Trinitas TV;
– Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtăşirea din Sfântul Potir cu linguriţa comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtăşirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriţă adusă de acasă şi folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
– Cei care se tem de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;
– Persoanelor care nu se pot împărtăşi, pentru că sunt deja bolnave, li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.