Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, Bogdan Aristănţoiu, a mers în această dimineaţă la Centrul de Donare şi Transfuzie Sanguină din Piteşti, situat pe strada Negru Vodă nr. 43.
După cum am aflat, Bogdan are o grupă foarte rară de sânge şi este solicitat de mai multe ori pe an sau când este nevoie de donaţii în situaţii cu persoane care au nevoie urgentă de sânge. Este, pe înţelesul tuturor, un donator universal. Poate da oricui, însă nu poate primi decât de la cei care au aceeaşi grupă ca şi el.
De la Centrul de Transfuzii a fost informat cât de important este acest gest care poate salva trei vieţi odată.
Bogdan ne-a contactat fiindcă vrea să sublinieze importanţa de a dona sânge. Este unul dintre cei care a mobilizat o instituţie întreagă în tragedia de la Colectiv, atunci când a mers să doneze sânge împreună cu colegii de la Poliţia Locală.
A donat pentru oameni aflaţi în nevoie urgentă, dar ne-a mărturisit în acelaşi timp că nu doreşte publicitate, ci tot ce am scris aici este un îndemn pentru ca oamenii să înţeleagă că donând sânge, salvează vieţi!
VIAŢA ARE ÎNTOTDEAUNA PRIORITATE