Oficialii grupării CS Dacia Mioveni au organizat ieri o conferinţă de presă în care au vorbit despre realizările secţiilor de karate, volei şi handbal în ultima perioadă. Au venit în faţa jurnaliştilor preşedintele clubului, Adrian Ştefan, directorul sportiv Constantin Ciobanu şi antrenorii Daniela Bezdedeanu, Valeriu Fianu (volei), Sebastian Ene (karate), Alin Oprescu (handbal), precum şi tinerii sportivi de la secţia de karate.
Karateka, felicitaţi
Sportivii secţiei de karate de la CS Dacia Mioveni 2012 au cu ce se lăuda. Nu demult au participat la Campionatul Mondial Shotokan WSF din Polonia, unde au reuşit să urce de cinci ori pe podium, obţinând tot atâtea medalii de bronz. Laureaţii sunt Ştefan Stanciu, Laurenţiu Catrinescu, Cătălin Georgescu, Antonio Elisei şi echipa de kata (10-11 ani), în componenţa Stanciu, Dumitra şi Stamate. „Aceşti copii sunt minunaţi, au obţinut rezultate frumoase şi merită felicitaţi. Săptămâna viitoare vor fi premiaţi cei medaliaţi”, a spus preşedintele clubului, Adrian Ştefan.
Emoţii pentru voleibaliste şi handbaliste
La superlativ s-a vorbit despre volei şi handbal. Patru echipe de juniori s-au calificat, iar unele chiar au jucat la turneele semifinale de volei. „Este o premieră pentru noi. Am pus pe harta României la volei şi oraşul Mioveni, ceea ce nu este puţin. Echipele noastre au avut adversari foarte buni”, a spus antrenoarea Daniela Bezdedeanu.
De asemenea, junioarele II din cadrul secţiei de handbal vor avea parte de emoţii în acest final se săptămână. „După cum se ştie, de vineri şi până duminică vom organiza Turneul semifinal la Sala Sporturilor din Piteşti. Avem o grupă dificilă, dar sperăm să obţinem rezultate bune. Adversarele sunt echipe cu renume”, a declarat antrenorul Alin Oprescu.
A fost prezent şi un reprezentant al finanţatorului clubului, Consiliul Local Mioveni. Este vorba despre viceprimarul Aurel Costache, care şi-a amintit cum a fost înfiinţat clubul: „Când am lansat acest program «Sportul pentru toţi» ne-am gândit mai puţin la performanţă. Principalul scop a fost acela de a-i îndemna pe copii să facă sport, nu să stea acasă în faţa calculatorului. Mişcarea este foarte importantă. Satisfacţia este deplină acum şi suntem deja spre performanţă”.
Monica CRISTEA