Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti se numără printre unităţile sanitare din ţară acreditate pentru rezidenţiat de Ministerul Sănătăţii. Ca urmare a unei măsuri adoptate recent, tinerii medici rezidenţi se vor putea pregăti şi în spitalele judeţene, nu doar în centrele medicale universitare cum era până în prezent.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti va putea pregăti rezidenţi în următoarele specialităţi: anatomie patologică, anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, chirurgie generală, gastroenterologie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicina fizică şi de reabilitare, medicină internă, neurologie, obstetrică-ginecologie, ortopedie şi traumatologie, pneumologie, psihiatrie, urologie. Mai mult, alte două spitale din judeţul nostru vor mai beneficia de acest proiect, şi anume Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti şi Spitalul Municipal Câmpulung.
Un Comentariu
Anonim
Sa dea Dumnezeu ss fie mai bine. Pentru cei care vor ajunge la urgenta in stare grava sa fie tratati priorotar. Medecii sa incerce sa fie politicosi ca nimeni nu vine de drag la spital
Speram sa se schimbe ceva in bine.