Marius Nicolaescu, consilier judeţean şi proprietar al Ocolului Silvic „Codri Verzi”, de profesie inginer silvicultor, ar putea deveni noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Pe 31 ianuarie va avea loc şedinţa plenului, iar preşedintele în exerciţiu, Dan Manu, a spus că atunci se va lua act oficial de demisia unor consilieri judeţeni care, între timp, au ajuns în funcţii cheie la Bucureşti (cum ar fi Adrian Miuţescu de la PNL şi Simona Brătulescu de la ALDE). Cum Simona Brătulescu era şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, va deveni vacant şi postul acesteia, iar Nicolaescu pare să fie opţiunea PSD pentru a-l ocupa. Votul va fi dat în aceeaşi zi.
Nicolaescu face parte din echipa care l-a susţinut pe Ion Mânzână pentru a ajunge preşedinte al PSD, fiind în prezent şi vicepreşedinte al filialei argeşene a partidului. Locul Simonei Brătulescu în Consiliul Judeţean va fi luat de Nanu Carzol de la ALDE.
2 Comentarii
Anonim
,, Codri verzi” – o neatentie sau nestiinta?
Ana
,, Codri verzi” !! Neatentie sau nestiinta?