# A fost salvată de polițiști! Femeia este surdo-mută și susține că este plecată de câteva zile. A fost găsită într-o pădure, la aproximativ doi kilometri de locuință.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Polițiștii au fost sesizați, în cursul acestei seri, prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către o femeie, despre plecarea voluntară a mamei sale de 79 de ani, de la locuința sa, din comuna Băiculești.
În urma sesizării, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat căutări, în scurt timp reușind identificarea batrânei.
Aceasta a fost găsită într-o pădure de pe raza aceleiași localități, la aproximativ 2 km de locuința sa, fiind conștientă și cooperantă, dar slăbită.
Din verificările efectuate a reieșit că cea în cauză nu a fost victima niciunei infracțiuni.
Femeia a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării de sănătate, transportului la spital și acordării îngrijirilor medicale de specialitate.