Doi bărbaţi din Pitești au ajuns în spatele gratiilor după ce au bătut un amic cu care fuseseră la băutură.
În cursul după-amiezii de luni, doi bărbaţi au ajuns în arestul poliţiei judeţene. Aceştia sunt Alexandru C., de 28 de ani, respectiv Gheorghe A., de 55 de ani, ambii din Piteşti, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Ambii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă de Secţia 2 Poliţie şi încarceraţi.
Potrivit anchetatorilor, în seara de vineri, 10 ianuarie, împricinaţii, împreună cu un amic în vârstă de 42 de ani, au mers la un local din municipiu şi au băut. La plecare, primii doi şi-a adus aminte că, înainte cu ceva timp, au avut o neînţelegere cu cel de al treilea şi s-au luat la ceartă. În scurt timp, conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă, context în care bărbatul de 42 de ani a fost lovit cu pumnul în faţă şi a căzut lovindu-se cu capul de bordură. Victima a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale, apoi a depus plângere împotriva agresorilor, care s-au ales cu dosar penal.
După administrarea probatoriului, Alexandru C. şi Gheorghe A. au fost încarceraţi. Ieri, după o noapte petrecută în arest, ambii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.