După ce s-au umplut de penibil în runda inaugurală, fiind învinşi în deplasare cu un neverosimil 4-1 de o nou-promovată, Juventus Bucureşti, jucătorii de la CS Mioveni promit să răzbune acel ruşinos rezultat. Cel mai bun prilej pentru ei este meciul pe care-l vor disputa mâine, la ora 11, pe propriul teren, în faţa echipei Olimpia Satu-Mare, formaţie pregătită de Bogdan Andone.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri la stadion, principalul echipei, Alexandru Pelici, şi doi dintre jucători, Roberto Ayza şi Eduard Stoica, au prefaţat confruntarea cu sătmărenii.
„Este un joc interesant, prin prisma faptului că şi adversarii au schimbat antrenorul în pauza dintre sezoane. Ei au un moral mult mai bun decât noi, întrucât au început campionatul cu o victorie în faţa Reşiţei, spre deosebire de noi. Avem misiunea de a spăla ruşinea şi o putem face printr-o victorie. Sper ca jucătorii să nu mai repete greşelile comise la Bucureşti, să fie mult mai concentraţi şi să obţinem ceea ce ne dorim. Nu avem jucători accidentaţi, toţi sunt apţi. Ceea ce vă pot spune este că vor exista schimbări în primul 11 faţă de partida precedentă. Cu menţiunea că cei care nu se vor mai regăsi pe teren nu sunt răspunzători de eşecul de la Bucureşti. Cu toţii am greşit şi ne asumăm eşecul. Aş mai dori să spun, şi vă rog să reţineţi, că Juventus Bucureşti va fi una dintre formaţiile ce se vor bate în acest sezon pentru un loc pe podium”, a declarat antrenorul principal al galben-verzilor, Alexandru Pelici.
Apel către suporteri
Atacantul Roberto Ayza şi fundaşul Eduard Stoica se aşteaptă la un joc extrem de dificil, însă speră ca echipa să beneficieze şi de suportul moral al spectatorilor: „Ne aşteptăm la o partidă foarte grea, mai ales că vom juca pe propriul teren şi vrem să nu ne facem de râs în faţa suporterilor. Sper să repetăm evoluţia bună pe care am avut-o în prima repriză a partidei cu Juventus. Vrem să câştigăm şi sperăm să avem în tribună mai mulţi suporteri care să vină la stadion cu gândul de a ne încuraja şi a ne ajuta să câştigăm. Avem nevoie de suporteri. Nu vrem spectatori care să ne înjure, dacă vin cu acest scop, mai bine să stea acasă”, a spus brazilianul Mioveniului, Roberto Ayza. La rândul său, fundaşul Eduard Stoica a spus: „Ne aflăm în faţa unui examen extrem de dificil, sperăm să-i facem faţă cu brio şi să câştigăm. Invităm suporterii să vină la stadion, să ne încurajeze aşa cum au făcut-o de atâtea ori şi le promitem că nu-i vom face de ruşine”.
Etapa mai programează confruntările: CSM Râmnicu Vâlcea – ASU Politehnica Timişoara, FC Academica Clinceni – ACS Berceni, Chindia Târgovişte – CS Baloteşti, Foresta Suceava – UTA Bătrâna Doamnă, Dacia Unirea Brăila – Unirea Tărlungeni, Metalul Reşiţa – Dunărea Călăraşi, Şoimii Pâncota – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Luceafărul Oradea – CS Afumaţi şi FC Braşov – Juventus Bucureşti.
Monica CRISTEA