La sediul PNL Argeş a avut loc o conferinţă de presă, iar Adrian Miuţescu, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, a propus noul prefect. Acesta este Emanuel Soare, prorector în cadrul Universităţii din Piteşti.
Emanuel Soare a fost pe lista PNL pentru Parlamentul European, dar nu a prins mandat.
Iată, acum, este candidat unic pentru funcţia de prefect. Pentru a fi instalat, mai are de parcurs nişte etape de pregătire ca să fie numit prefect de către Guvern.
Este o onoare pentru mine şi sunt conştient de responsabilitate şi importanţa funcţiei. Îi mulţumesc domnului preşedinte Miuţescu, fiindcă m-a invitat în lumea politică […]. Am decis să intru în politică pentru a face ceva pentrut această ţară – a declarat Emanuel Soare.
Rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleşan, l-a susţinut încă de când existau doar zvonuri despre numirea lui Soare în funcţia de prefect şi a trimis pe site-ul nostru mesaje de susţinere.
Succes, Emi…! Te-ai dovedit vrednic la conducerea UPIT, la fel va fi si la conducerea județului, dacă va fi să fii tu acela…! – ne-a scris Dumitru Chirleşan.
22 Comentarii
Dumitru CHIRLESAN
Când vorbim de management, calitățile personale primează. Susținerea politică, importantă și ea, e binevenită atunci când susține un profesionist. Doar așa vor fi gestionate în favoarea comunității, problemele județului.
Succes, putere de muncă și nervi tari, Emi…
Cu prietenie,
Dumitru CHIRLESAN, Rector al UPIT
Anonim
Sunt curios, să văd dacă domnul nou prefect, va destructura rețeaua de șpăgi de la ISJ Argeș (Dascălu, Puiu, Ușurelu , Tudosoiu, s.a) și de la conducerea școlilor.
Dacă în termen de 30 zile nu sunteți în stare să descoperiți măcar un șpăgar, înseamnă că pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot proști
Anonim
Are de lucru…la ce mafie e acolo!
Anonim
Mă bucură mult această știre, că de la zvonuri se va ajunge la o realitate fericită pentru locuitorii județului Argeș, prin numirea în funcția de prefect al acestuia, a profesorului nostru drag, un profesionist adevărat și un om dedicat comunității. Multă sănătate și succes în noua postură. Prof.Florin-Gabriel RĂȚOI , fost student la Științele Educației.
Casian
Daca ar fi sa se intample dupa atata amar de vreme in care am avut prefecti numai handicapati mintali, corupti, obsedati sexuali si idioti notorii, am intra intr-o zodie fericita. Soare este un om care nu a avut nicio legatura cu dejectiie acestui mizerabil judet. Pentru PNL Arges ar fi o victorie inimaginabila. Felicitari !
Anonim
Stai bre, să vedem…
Anonim
Este de departe cea mai buna alegere. Sa dea bunul Dumnezeu sa ramana asa.Succes si numai bine in Noul An Nou .
Fleancu Leonard
Felicitări pentru noua funcție.Asa cum a demonstrat la Upit ca poate gestiona foarte multe activități, inclusiv relațiile internaționale sunt convins ca se va descurca si cu succes in noua postură.Felicitari si succes.
Fleancu Leonard
Felicitări pentru noua funcție.Succes .
Anonim
Felicitări, domnule Profesor!
Anonim
E bun e profesionist dar nu va fii lasat sa faca treaba
Anonim
Succes și împliniri!
Anonim
Ei !!? Cum mai stați, acum,la ARGEŞUL cu…”onestitatea & respectul” ?!!! Vai, vai, vai de onestitatea voastră ! Merge…”pân’ la …poartă” !
Ioan
Mult zgomot…pentru un biet post de „perfect”…este ca si cum Ronaldo ar…fi angajat…sa vanda bilete/abonamente pentru suporteri…inteleg ca dansul…este pregatit sa mearga…la Casa Alba…din Washington…nu din Pitesti!!!!…are parte de o…retrogradare marca…PNL!!!!
Prefectul…un combinator de functii…pentru „baietii destepti”…din penele…lui Miutescu!!!!
Bucurati-va de sarbatorile de Anul Nou….ratacitii prin politica romaneasca…lasati-i in grija Domnului…vor fi asezati la….recensamantul esecurilor….parol!!!!
Anonim
Bravo!!! 😘
Anonim
Oricât n-ar înțelege Soare (şi mulți alții ca el!) , „a ajunge” într-o funcție politică („Prefect” nu e f. „politică”-după legea rom. actuală!-„sfântă…ipocrizie politică”, made în România !) când eşti deja „cadru” universitar (chiar dacă esti univ. „tot pe pile”, fără nici un merit ştiințific real şi personal !) este „o palmă grea” pe care tu, un „nimeni”, ca „profesor”, o dai (nemeritat, totuşi !) Sistemului de învățământ superior din România (chiar aşa …”vai de el”!, cum este azi!)…Din păcate, în România, „politica” murdăreşte şi distruge orice este muncă, adevăr, valoare ! Nu e cazul…Soare !
NIR
Domnule „Prof.Florin-Gabriel RĂȚOI , fost student la Științele Educației”, dumneata chiar esti „Anonim” ?!
Bratianu
Orice ar spune PSD-ul aceasta schimbare pune pe o orbita foarte interesanta un judet batjocorit pana la sodomizare de alesii sai. De fapt vorbim despre o imensa si obtuza forma a degradarii sociale provocata de ramasitele acestui Arges care a ales sa devina haznaua si experimentul ciumei rosii la nivel national. Noul prefect ( daca va fi investit) va avea de facut o munca teribil de grea total diferita de aceea din mediul universitar. Vorbim despre asanarea unei institutii care a adunat o multime de lighioane saprofage care de anul viitor isi vor vedea pusa in pericol parazitoza cronica. Ca orice pitestean speram ca profilaxia sa ajunga si la Consiliul Judetean si Primarie ambele stapanite de niste indivizi situati impotriva oricarui demers uman. Am un singur regret…Faptul ca in artizan al acestei schimbari va poza un impostor pamantiu si care nu are nicio legatura cu liberalismul este o enorma eroare. Ii doresc un AVC care sa-i ofere sansa sa duca liberalismul intr-o lume mai buna.
Viorel Zah
Imaginati-va colaborarea institutionala intre un actual Decan si un fost casier la Salubritate devenit su(p)refect. Vai mama noastra natiune de prosti !
Mefisto
Marele Muitescu se remarca printr-o serie de inovatii epocale care au dus PSD in deriva Judetului Sodomizat. Argesul se poata mandri astazi cu faptul ca Muitescu inainte a deveni liberal cu acte in regula ( de Arges) a fost initiatorul unui Brevet de inventie denumit: Storcator electric de rosii ( certificat nr: 1693/1989). Acest oltean sadea ( genul Pendiuc – ca argesenii nu sunt in stare decat sa importe prazul) inainte de deveni inventator a fost Sef sectie autoutilitare unde a emis edictul ,, E pur si muove”. Ulterior anilor de trista amintire a urmat o serie de specializari care l-au propulsat in functia de manager de onoare a Asociaţiei Naţionale de Ferotehnică şi Ferotehnologie ( Asociatie care nici macar nu exista ca entitate) insa cel mai probabil culoarea politica il recomanda sa caute ,,fer vechi” prin deseurile acestui judet dus la topit. Celor care pot gasi acesta Asociatie de Fer si Ferotehnologie le recomand sa il sune pe Sica Mandolica si sa-i schimbe coardele vocale din judetul prostilor cu ceva mai spalat la cv. In zilele de pe urma acest personaj pune prefectul de Arges. quod erat demonstrandum
Ion IOn
Sa nu mai vanda miutescu posturile de secretar de stat pe bani !!!!
ION Popescu
Angajati-l la primaria de la tOPOLOVENi sa il instruiasca bocarta ca e primar valoros di 1990 mai bun ca pendula care daca nu statea in arest era mai curat ca lacrima….