Ieri-dimineaţă, cei 34 de rudari din Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, acuzaţi de exploatarea persoanelor vulnerabile, au fost aduşi la Curtea de Apel Piteşti, instanţa judecând contestaţiile f... Read more
Tragedie într-o familie din comuna Stolnici, unde o femeie în vârstă de 80 de ani a decis să îşi pună capăt zilelor. Octogenara a fost găsită de fiul ei spânzurată în casă şi din primele dat... Read more
Anul 2014 a fost unul neobişnuit din punct de vedere al remuneraţiei salariaţilor, sudorii ajungând să câştige mai bine decât profesorii. Angajatorii sunt dispuşi să acorde salarii de 2.500... Read more
Beneficiile sociale vor fi supuse unui control amănunţit în perioada următoare, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, care a precizat că în luna septembrie ministerul urmează să schim... Read more
Construit în anul 1925 şi refăcut în 1958, conacul Brătienilor de la Răteşti este inclus pe lista monumentelor de patrimoniu naţional clasa B. Preţul unei clădiri istorice se pare că este de... Read more
Ieri, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Judeţene au finalizat cercetările într-... Read more
De miercuri şi până duminică, plaja Cleopatra din Mamaia găzduieşte Campionatul Naţional de Oină pe plajă, întrecere la care participă şi echipa din Mioveni cu un lot format din 16 sportive... Read more
Poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti (cu competenţă de activitate pentru judeţele Argeş şi Vâlcea) au efectuat, împreună cu procurori ai DIICOT şi... Read more
Cu ocazia funeraliilor Reginei Ana, la Curtea de Argeş vor fi instituite restricţii de circulaţie astfel: * în perioada 12 august, ora 24.00 – 13 august până la terminare nu se va circ... Read more
O sută de copii din oraşul automobilului românesc (cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani) merg, gratis, într-o tabără la mare, în perioada 11-25 august, cheltuielile reprezentând transportul... Read more
Astăzi şi mâine, la Munchen, Germania, va avea loc ultima etapă a Cupei Mondiale de Bouldering 2016, unde va participa şi o consistentă echipă românească. Pentru cei care nu ştiu, bouldering... Read more
Infecţiile nosocomiale (acele infecţii dobândite de pacienţi în spitale) constituie o problemă pentru toate spitalele din ţară. Studiile arată că, în Uniunea Europeană, 8-10% din pacienţi fa... Read more
Mai mulţi cetăţeni din Curtea de Argeş atrag atenţia că sunt expuşi pericolului de a fi accidentaţi de maşini din cauza faptului că autorităţile nu fac lucrări de toaletare a spaţiilor verzi... Read more