Dacă în celelalte localităţi argeşene lucrurile s-au limpezit, iar primarii aleşi sau realeşi pentru încă patru ani au intrat din plin în pâine (mai puţin la Stolnici, unde depunerea jurămân... Read more
Ieri, într-o comună din Argeş a avut loc un accident de muncă, după ce un muncitor a fost prins sub un mal de pământ. Din fericire, victima a fost salvată la timp de colegi şi de echipa de d... Read more
E destul de limpede pentru toţi cei care ne dăm în vânt după călătorii mai lungi sau mai scurte: în ciuda reliefului variat şi a numeroaselor obiective de interes, lumea nu se înghesuie să v... Read more
Până la sfârşitul acestei luni Poliţia Română desfăşoară acţiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de persoane şi de mărfuri, activitate care este cuprins... Read more
De când ne cunoaştem, ştiţi că pentru mine banii nu contează. Numai când nu-i am sau când sunt gelos pe unul care are prea mulţi. Relativ vorbind, desigur. În plus, trecutul meu de campion n... Read more
În această perioadă, grupa 2004-2005 a clubului ACS Inter Piteşti se pregăteşte la Valea Iaşului. Micuţii fotbalişti, pregătiţi de fostul fotbalist al echipei FC Argeş Daniel Ghiţă, se antre... Read more
Sevastian Roşu Pupăză, primarul din Stolnici reales pentru un nou mandat la alegerile din 5 iunie, încă nu poate depune jurământul. Ieri, edilul ne-a informat că, nemulţumit de decizia Judec... Read more
Olimpici la nivel naţional sau internaţional, copii care au intrat la liceu cu media 10, sportivi care promit – într-un cuvânt, performanţă. Acesta este motivul pentru care autorităţil... Read more
Film La Cinematograful „Sebastian Papaiani” Piteşti rulează, de duminică până joi, filmul „Valul ucigaş”. Orele de difuzare: 13, 15, 17.30 şi 20. Tarif întreg –... Read more
Fotbaliştii de la SCM Piteşti au disputat miercuri seară cel de-al doilea amical din perioada precompetiţională. Echipa pregătită de Nicolae Dică a remizat, 2-2, la Valea Iaşului cu Viitorul... Read more
Cazul sclaviei din Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, a făcut înconjurul lumii, despre el relatând posturi de televiziune şi ziare dintre cele mai cunoscute la nivel mondial. În urma descinderil... Read more
În perioada 15 iunie – 28 iulie, inspectorii sanitari din Argeş au dat… iama prin zonele turistice şi de agrement din judeţ şi a luat la puricat 70 de unităţi comerciale şi de al... Read more
Fostul mare tenismen Ilie Năstase va asista la confruntarea ce va desemna câştigătoarea În această săptămână au continuat evenimentele internaţionale la arena Tenis Club din Curtea de Argeş.... Read more
În plină febră a examenelor – evaluare naţională, bacalaureat, titularizări, repartiţii în clasa a IX-a, examene de absolvire a învăţământului postliceal – este înlocuit ministru... Read more
Aşa cum v-am informat într-o ediţie anterioară a ziarului nostru, bărbatul care a violat o copilă de 14 ani şi jumătate din Aninoasa, satul Slănic, a fost lăsat în libertate, fără ca Judecăt... Read more
Săptămâna aceasta, ca niciodată, am fost asaltaţi de comentarii care pe alocuri au sfidat regulile bunului-simţ. Culmea, suntem criticaţi din afară de către persoane care, chipurile, au trăi... Read more
La Piteşti, taximetriştii nu respectă hotărârile Consiliului Local, deşi au clar delimitate locurile în staţii. Unii aşteaptă clienţi pe unde apucă, neţinând cont de faptul că de multe ori î... Read more
Nimic mai uşor decât a critica un om sau o comunitate umană, nimic mai greu decât a prezenta adevărul, a enunţa judecata dreaptă, bazată pe analiză justă, în toate elementele ei. Or, pentru... Read more