Grădina Zoologică din Piteşti organizează Ziua Porţilor Deschise mâine, 4 octombrie, cu prilejul Zilei internaţionale a animalelor, ocazie cu care toţi vizitatorii vor avea intrarea gratuită, indiferent de vârstă. ADP, administrator al Zoo Trivale, a decis ca între orele 9 şi 19 accesul să fie liber pentru toţi cei care vor să vadă păsările, animalele, peştii, reptilele, dar şi frumosul parc care găzduieşte respectivele vieţuitoare.
Citește și: Maimuțoiul Capatos face senzație la Zoo Pitești!
În Grădina Zoo există aproape 70 de specii de animale, păsări, reptile, papagali şi peşti, fiind estimat un număr total de 1.800 de vieţuitoare. Se remarcă exemplare unice în ţară precum ursul tibetan, câinele dingo, specii rare de papagali Ara, papagali Călugăr, Kiangi, Watusii, carnivore sălbatice, lei, tigri, lupi, urşi bruni, fazani din diferite specii, maimuţe etc. Dintre „vedete” îi enumerăm pe tigrii Caian, Sheba şi Thor, leii Lusi, Martin şi Perla sau maimuţele Mihăiţă, Camelia şi Dana. În cadrul parcului se află şi un muzeu înfiinţat în anul 2007 care cuprinde 114 trofee cinegetice (trofee de cerb carpatin, colţi de mistreţ, trofee de cerb lopătar, blană de urs).