Zile de poveste în Pitești: spectacole stradale, concerte, ateliere.
Spectacole stradale, concerte, ateliere pentru copii, laboratoare de știință distractivă. Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la activitățile cultural – artistice organizate de către instituțiile subordonate și parteneri, în perioada 28 mai – 03 iunie 2022, majoritatea dedicate copiilor, dar și părinților și bunicilor care îi însoțesc.
Sâmbătă – 28 mai
Ora: 11:30 – DETECTIV PE PORTATIV -Într-o lume a internetului spectacolul nostru este o comedie muzicală ce propune o revenire la jocul de teatru clasic în care personaje pentru copii precum iepuraș, vulpe, lup, urs sau coțofană, aduc pe scenă o poveste delicioasă.
(TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio”Liviu Ciulei”).
Ora: 19:00 – INIMĂ, NU FI DE PIATRĂ! -Prin “Inimă, nu fi de piatră!”, un inspirat George Diaconescu în calitate de regizor, secondat de zece degete magice ale dirijorului Vicențiu Perniu și de vizionarele Ramona Titov și Miruna Varodi, coregraf și scenograf, pun în scenă un spectacol clasic de estradă, cu un repertoriu exclusiv românesc.
“Inimă, nu fi de piatră!”, care dă și titlul spectacolului, “Dragostea mea” a holografilor și “Iubirea schimbă tot” a Andrei, alături de alte piese celebre, vă vor purta prin lumea dragostei, ca muzică a cărei frumusețe nu se estompează.(TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).
Duminică – 29 mai
Ora: 11:30 – LĂDIȚA FERMECATĂ Lădița fermecată este un alt spectacol longeviv al Teatrului Așchiuță, copiii întâlnind personaje captivante precum: Cocoșelul jucăuș, Vulpița cea șireată, Iepurașul cel naiv și altele. Jocul actorilor este completat de mânuirea cu ingeniozitate a tuturor păpușilor, fascinându-i pe copii. Lădița fermecată este un spectacol care îi va anima pe copii pe toată durata spectacolului.(TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio”Liviu Ciulei”).
Ora: 18.00 – Spectacol de muzică ușoară și dans. Esplanada Bibliotecii Județene (Școala Populară de Arte și Meserii Pitești și DGASPC).
Ora: 19:00 –LACRIMI ALBASTRE sau Moș Crăciun pleacă întotdeauna când se crapă de ziuă – Spectacolul este o tragicomedie scrisă și regizată de actorul Secției Dramă a Teatrului ”Alexandru Davila” Pitești, Gabriel Gheorghe în cadrul Proiectului ”Studii la Studio”. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio”Liviu Ciulei”).
Luni – 30 mai
Ora: 10.00 – REGII ȘI REGINELE ROMÂNIEI Activitate educativă, menită să fixeze cunoștințele de istorie dobândite la școală, desfășurată în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială ”Marin Preda” – clasa a IV-a.(Biblioteca Județeană Argeș -Sala Tinerilor).
Marți – 31 mai
Ora: 11.00 – Recitalul și Gala Laureaților celei de-a VIII-a ediții a festivalului-concurs național Premiile Muzicale Dinu Lipatti.(Casa Memorială Dinu Lipatti – Leordeni, Argeș).
Ora: 10.00 – SCIENCE LAB – Laborator de știință distractivă. (Biblioteca Județeană Argeș – Școala Gimnazială ”Al. Davila).
Ora: 12.00 – Ursul păcălit de vulpe – Teatrul pentru copii și tineret Așchiuță – Centrul Cultural Hârsești.
Ora: 16.30 – ȘTIAI CĂ? … LUCRURI NEȘTIUTE DE NOI CUNOSCUTE – Atelier de cultură generală, derulat în cadrul Proiectului ”Clubul Copiilor Isteți”, destinat copiilor cu vârstele cuprinse între 9 – 11 ani. (Biblioteca Județeană Argeș -Sala Tinerilor).
Tot marți, 3 1mai, se va deschide și Tabăra de Vară pentru copii instituționalizați aflați în grija centrelor de plasament din Argeș (Comuna Arefu).
Miercuri – 01 iunie
- Summer Street Festival, Piteşti
Ora 10.30 – 11.30 – Paradă stradală pe traseul teatrul “Al. DAVILA” – Consiliul Județean Argeș – Grădina de vară
- Atelier face painting
- Atelier mânuire păpuși
- Atelier construcție de păpuși
- Jocuri și concursuri
Spectacole la Grădina de Vară
- Ora 11.30 – 12.30 – Grădina de Vară
- Ora 19.00 – 20.00 – Grădina de Vară
- De 1 iunie, Muzeul Golești recreează magia copilăriei. De Ziua Copilului, Muzeul Golești sărbătorește copilul și copilăria prin cântec, jocuri tradiționale, ateliere de creație, activități de divertisment și spectacole.
– Spectacol de dans oferit de dansatorii de la Starfix Dans.
– De la copii pentru copii se desfășoară recitaluri de pian, vioară și voce.
– Trei ateliere de creație sunt deschise pentru copii – ateliere de pictură, de țesături și desen, iar animatorii sunt gata pentru jocuri tradiționale de ieri și de azi.
– Copacul Dorințelor din parcul Goleștilor este pregătit să primească visele și dorințele copiilor – Orice copil poate deveni un personaj de poveste la atelierul de face-painting, iar poneii și caii abia așteaptă să-i plimbe pe sărbătoriții zilei de 1 Iunie, prin parcul Goleștilor .- Veselia și buna dispoziție sunt completate de lansări pe tiroliană și picnic în aer liber pentru cei care doresc să petreacă o zi de neuitat la Muzeul Golești. – Expoziția inedită „Universul copilăriei de altădată” este deschisă special pentru cei mici și cei mari. În parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor, Muzeul Golești a pregătit pentru publicul de toate vârstele o interesantă expoziție de jucării. Peste 300 de obiecte atent selectate de prietenii noştri vor aduce un zâmbet copiilor din prezent, dar și celor din trecut. Jucăriile sunt din perioada 1930-1990. Fiecare jucărie are o poveste a ei, a fost martora unei emoţii, a unei lacrimi sau a unui vis împlinit, pe care le vor afla fiecare vizitator. ASOCIAȚIA MUZEUL JUCĂRIILOR a fost creată încă din anii ’60 la iniţiativa unui grup de entuziaşti care, pe parcursul a patru decenii, au strâns și au colecționat nenumărate obiecte dragi ale copilăriei, aparținând diferitelor generaţii. Vernisajul acestei expoziții va avea loc pe 1 iunie, ora 12.00.
- Orele 10.00-17.00: Spitalul de Pediatrie va avea două corturi în centrul Piteștiului, unde copiii vor avea o mulțime de activități: colorat, întâlniri cu personaje din desene animate, dansuri, jocuri, face painting și vor putea primi și o mulțime de cadouri.
- Salvamont Argeș organizează la:
- Curtea de Argeș între orele 10.00-13.00la baza de antrenament a SPJ Salvamont Argeș situată în curtea Spitalului Municipal Curtea de Argeș, cățărare pe peretele artificial din interior, prezentarea echipajului și a activității.
- Baza Montană Voina situată lângă cabana Voina, între orele 10.00-13.00, tiroliană, prezentarea echipamentului și a activității
- Colegiul IC Brătianu Pitești între orele 10.00-12.00, prezentarea echipamentului și a activității, vizionare imagini și demonstrație de lucru cu câini.
- Orele: 13.00-15.00 – 35 de copii din Stolnici, Corbi și Stâlpeni, elevi ai Școlii Populare de Arte și Mieserii Pitești, vor susține spectacole la Auchan Bradu și Găvana.
- De ziua lor, copiii vor beneficia de gratuitate la secțiile Muzeul Județean Argeș, excepție făcând Planetariul.
Joi – 02 iunie
Ora: 10.00 – Vernisajul Expoziției absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti”. (Muzeul Județean Argeș)
Ora: 10.00 – BUNELE MANIERE ONLINE. CYBERBULLING – Activitate ONLINE educațională, desfășurată în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială ”Titu Maiorescu”. (Biblioteca Județeană Argeș).
Vineri – 03 iunie
Ora: 09.00 – DINOZAURII – O LUME DISPĂRUTĂ – Atelier de cultură generală. (Biblioteca Județeană Argeș – Liceul Tehnologic din Topoloveni).
Ora: 10.00 – ABC – darul SĂNĂTĂȚII – Activitate educativă, menită să ajute la descoperirea secretelor care stau în spatele unui organism sănătos. (Biblioteca Județeană Argeș – Liceul Tehnologic din Topoloveni).
Ora: 10.00 – BUCATE EUROPENE – Sesiune de informare și exerciții interactive ce au ca temă patrimoniul culinar european, rețetele cu produse europene tradiționale. (Biblioteca Județeană Argeș – Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”).