# Cinci bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor după ce unii au fost condamnaţi la închisoare, iar alţii doar arestaţi ori reţinuţi.
Extra: Şi o femeie, binecunoscuta doctoriţă Anca Alexandrescu de la SJU Piteşti, a ajuns la răcoare
Scandal
Judiciarişti din Câmpulung au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Laurenţiu Florin M., de 29 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului. Acesta a fost condamnat la două luni de închisoare pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 referitoare la ordinea şi liniştea publică. Potrivit anchetatorilor, în 2013, tânărul a fost implicat într-un scandal, iar în timpul încăierării care a urmat, a scos un cuţit din buzunar, pe care l-a folosit împotriva altora. În timpul cercetărilor părţile s-au împăcat, însă faptul că împricinatul s-a folosit de cuţit i-a determinat pe judecători să-l condamne la două luni de puşcărie.
Abuz de încredere…
Şi Tudor Prichindel, de 40 de ani, din Răteşti, a ajuns la „răcoare”. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Topoloveni la doi ani şi şase luni de puşcărie pentru infracţiunile de abuz de încredere, instigare la fals intelectual şi abuz în serviciu.
…Şi abandon familial
Poliţişti din Costeşti, împreună cu judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, l-au ridicat de acasă pe Radu Cristache Dorojan, de 47 de ani, din localitate, şi l-au adus la arest. El a fost condamnat de Judecătoria Costeşti la trei ani şi jumătate de închisoare pentru infracţiunea de abandon de familie.
Tâlhărie
Judiciarişti din Piteşti au continuat cercetările într-un dosar de tâlhărie. Este vorba despre Alexandru Ionuţ M., de 17 ani, din Merişani, care pe 13 mai l-a deposedat cu violenţă de telefonul mobil şi de 50 de lei pe un alt adolescent tot de 17 ani, din Piteşti. Flăcăul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă.
Urmărit internaţional
Poliţişti ai Secţiei Rurale Leordeni au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania împotriva lui Mihai Alexandru Barbu, de 22 de ani, din localitatea amintită. El era urmărit internaţional, fiind cercetat pentru furt. Tânărul a fost reţinut şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în vederea parcugerii procedurilor de extrădare.