Unul dintre cei mai cunoscuţi şi experimentaţi finanţişti a fost invitat în studioul Antenei 3 Piteşti la emisiunea „Subiect de presă” realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, directorul cotidianului „Argeşul”. Cu o jovialitate molipsitoare, city-managerul Piteştiului Lucreţiu Tudor a vorbit pe-ndelete despre marile proiecte ale administraţiei locale, problemele curente ale urbei, dar a făcut şi o previziune menită să tulbure apele în plan politic.
Cine este şi ce a făcut?
În pleiada celor care au deţinut funcţii înalte în ultimii 30 de ani în municipiul Piteşti, Lucreţiu Tudor se distinge nu doar prin tinereţea la care a primit o demnitate publică, ci şi prin pregătirea temeinică. Este absolvent a trei facultăţi: drept, economie, finanţe-bănci. De pe băncile şcolii a intrat în „câmpul muncii” la Garda Financiară, parcurgând treptat toate etapele. De la cea de simplu debutant, Lucreţiu Tudor a ajuns director al Finanţelor Publice din Argeş! 14 ani petrecuţi în cadrul ANAF unde a obţinut şi rezultate pe măsura muncii sale. În spatele imaginii unui om de succes cu o carieră strălucită se ascunde însă multă muncă pe care finanţistul a depus-o nu doar în birouri călduţe, ci şi pe „teren” în calitate de comisar al Gărzii Financiare sau la vămile în care a lucrat în mai multe zone ale ţării. De altfel, rezultatele l-au făcut remarcat şi au stat la baza deciziei pe care a luat primarul Cristian Gentea, atunci când şi-a alcătuit echipa care să-l ajute la buna cârmuire a urbei. Acestea au fost spuse încă din debutul emisiunii, un scurt „istoric” pe care l-a făcut Cristina Munteanu, pentru ca toţi telespectatorii să înţeleagă mai bine cum a fost posibil ca un tânăr să ajungă sfătuitorul principal al edilului-şef şi, neoficial, „mâna dreaptă” a primarului, aşa cum este perceput de opinia publică. Nouă nu a fost doar figura lui Lucreţiu Tudor în rândul colectivului primăriei, ci şi funcţia pe care el o ocupă, aceea de administrator public al municipiului sau „city-manager”, după denumirea modernă preluată din Occident.
Tandem primar – city manager
Admiţând la rândul său că Lucreţiu Tudor, după CV-un impresionant pe care îl are, este omul potrivit la locul potrivit, fiind vorba despre un tânăr educat şi extrem de bine pregătit, căruia primarul i-a remarcat calităţile, directorul Mihai Golescu a fost interesat să afle, pe-nţelesul tuturor celor care urmăresc emisiunea, ce este de fapt un city-manager? Care este rolul său exact în cadrul administraţiei locale şi mai ales ce îl diferenţiază de primar? Invitatul a explicat: „Fiecare primar îşi poate angaja, pe un contract de prestări servicii, un administrator public. Şi fiecare primar alege în funcţie de ceea ce are nevoie. În alte oraşe primarii şi-au luat specialişti pe domeniul juridic, pe partea tehnică, economică etc. La Piteşti, în situaţia mea, mie mi-au fost delegate atribuţiile de conducere legate de partea de taxe şi impozite locale, direcţia economică şi serviciul de investiţii. În privinţa conducerii oraşului, desigur, toate atribuţiile le are primarul, mai puţin cele pe care le deleagă administratorului public, precum şi viceprimarilor.” Pentru a fi perceput corect modul în care funcţionează colaborarea dintre primar şi city-manager, Lucreţiu Tudor a spus: „Primarul Cristian Gentea se consultă cu mine şi viceprimarii, dar persoana cu drept de decizie este dânsul.”
Piteştenii preferă plata online!
Abordând probleme curente cu care se confruntă piteştenii, editorialistul Mihai Golescu a adus în discuţie timpul pe care cetăţenii îl pierd la ghişeele la care îşi plătesc taxele şi impozitele, în condiţiile restricţiilor sanitare. „Nu vă contrazic, dar trebuie să ştie toată lumea că anul 2021 a fost un an atipic în privinţa încasărilor. În ciuda pandemiei şi a ceea ce se prognoza, oamenii au fost conştienţi şi au plătit, au fost încasări peste aşteptări. Iar ca o noutate, piteştenii se îndreaptă tot mai mult spre modalităţi alternative de plată, au folosit aplicaţiile online de plată către bugetul local! Acum avem un număr dublu de cetăţeni care au plătit în acest fel faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă că încet, dar sigur cetăţenii preferă aceste modalităţi moderne. Iar numărul lor este în continuă creştere”, a răspuns Lucreţiu Tudor.
Comerţ modern
Atunci când se întorc din străinătate, fie că au fost în excursii, fie la muncă, piteştenii observă întâi de toate diferenţa dintre aspectul comerţului stradal din ţările în care au fost şi cel din municipiul nostru. În acest sens, primarul Cristian Gentea şi-a făcut o prioritate din „schimbarea la faţă” a urbei pe care o conduce. Este vorba despre acţiunea „stop chioşcăreala!” despre care s-a scris în presa locală încă de anul trecut. Intenţiile edilului-şef deja au fost puse în practică în mare măsură, însă acţiunea implică mai multe etape, iar Lucreţiu Tudor a explicat unde se va ajunge: „Ştim cu toţii că în Piteşti existau construcţii de acest fel care deranjau din punct de vedere estetic. Lucrurile s-au schimbat şi urmează să ducem la capăt acest proiect amplu. Există un regulament în lucru atât pentru publicitate, cât şi pentru comerţ stradal. Observam la fiecare colţ de stradă fel de fel de chioşcuri, tarabe, dar acum cu toţii vor avea un alt regulament de comerţ stradal, cu reguli extrem de clare cu privire la tipul de construcţie. Urmărim să avem un tip unitar de construcţie pentru fiecare domeniu de activitate. Cele pentru difuzarea presei vor fi de un fel, cele pentru alt gen de comerţ, la fel pentru flori, pentru vânzarea covrigilor etc. Vrem doar să reglementăm aceste activităţi, nicidecum să le eliminăm. Am chemat la discuţii reprezentanţii celor care vând flori, ziare, panificaţie, i-am ascultat şi ţinem cont de cerinţele lor legate de suprafaţa de care au nevoie. Totul se va face cu sprijinul arhitecţilor şi vor fi tipuri unice de construcţii de acest gen.”
Proiecte diverse
City-managerul Piteştiului a trecut în revistă câteva dintre „direcţiile de acţiune” spre care se axează muncipalitatea: „Avem multe proiecte, unele în derulare, altele care îşi aşteaptă finanţarea, dar oamenii trebuie să ştie că toate aceste lucruri se vor concretiza, dar durează, sunt multe proceduri. Am venit în întâmpinarea dorinţei părinţilor şi vom construi în Piteşti un bazin de înot didactic şi veţi vedea că în acest domeniu se va face performanţă. Piteştiul a dat mulţi campioni de talie internaţională care au pornit pe drumul performanţelor sportive din Piteşti. Noi susţinem fotbalul, se ştie cât de mult ţine primarul Crtistian Gentea la FC Argeş şi cât de ataşat este de club, însă nu ne vom axa numai pe fotbal. Vom susţine şi alte sporturi de masă. Vom face o academie de tenis de ultimă generaţie pe terenurile din Prundu şi mulţi piteşteni, veţi vedea, îşi vor duce copiii acolo pentru că sunt deja interesaţi. Avem în proiect 8 săli de educaţie fizică în Piteşti, patru dintre ele sunt în diferite etape ale licitaţiei.”
Accent pe şcoli
Mai mult decât oricând, în ultimul an, administraţia locală a investit mult în domeniul educaţiei. Deşi există o listă a priorităților în funcţie de lucrările pe care le au şcolile, Lucreţiu Tudor a afirmat că nu a existat niciun director care să vină cu o anumită solicitare şi să nu fie luat în seamă: dotarea claselor, reparaţii diverse, reamenajarea cabinetelor medicale şi multe alte necesităţi: „Am investit mulţi bani pe acest domeniu şi purtăm discuţii permanente cu directorii instituţiilor de învăţământ. Prin dialog şi prin păstrarea unor bune relaţii, realizăm multe, pentru că în felul acesta cunoaştem şi noi, cei de la primărie, nevoile şcolilor pe care le dorim cu toţii cât mai moderne şi mai dotate la standarde înalte”.
Străzile de pământ dispar
În afara eforturilor pe care le face administraţia locală pentru modernizarea urbei prin autobuze electrice, staţii de încărcare electrică a autoturismelor private, iluminat public de calitate nu doar în zona centrală, ci şi în cartiere şi la periferie, se pune aceent pe sporirea confortului din punct de vedere al circulaţiei rutiere. Iar Lucreţiu Tudor a spus lucrurilor pe nume: „Nu este posibil ca în anul 2022, într-un mare oraş cum este al nostru, să mai avem străzi de pământ! Iar acţiuni de asfaltare au început în mai multe zone şi ele constituie o altă prioritate pentru noi. Oricum tot ceea ce facem, multe dintre deciziile pe care le luăm sunt rodul dialogului permanent pe care îl avem cu cetăţenii. Aşa este normal să funcţioneze orice administraţie locală ţinând cont de dorinţele ceăţenilor contribuabili.”
Despre colaborarea cu viceprimarii
Spre finalul emisiunii, Cristina Munteanu, jurnalist cu vastă experianţă, a atins un punct extrem de sensibil: colaborarea cu viceprimarii! După cum cetăţenii cunosc, avem la conducerea municipiului o componenţă atipică. Edilul-şef social democrat, un viceprimar liberal şi unul de la USR. Mai mult decât atât, Consiliul local nu este nicidecum „la discreţia” primarului aşa cum se întâmpla în trecut. Dimpotrivă. „Este meritul primarului că a reuşit să treacă proiectele importante prin Consiliul local, în măsura în care avea o opoziţie puternică”, a subliniat realizatoarea emisiunii. Şi totuşi, cu toate bunele relaţii dintre PSD şi PNL din ultima vreme, la nivel central, problema rămâne nerezolvată. Cum a perceput Lucreţiu Tudor „confruntările” din Consiliul local, cum poate fi eficientă colaborarea cu viceprimarii? Invitatul a dovedit de-a lungul timpului clariviziune în domeniul pe care îl stăpâneşte, cel al finanţelor, şi pesemne a căpătat şi în cel politic, pentru că răspunsul său are parcă forţa unei „profeţii”: „Eu personal, dar şi primarul Cristian Gentea ne dorim să lucrăm cu un viceprimar de la PSD! Aşa este normal pentru această echipă nouă care a venit la primărie!” Şi tânărul a argumentat, dezvăluind din culisele instituţiei: „Se întâmplă să discutăm anumite probleme, proiecte, iar primarul este foarte deschis spre discuţii, iar la masa la care stăm să analizăm totul este bine şi ne înţelegem, toate sunt bune şi în ordine. Dar când avem şedinţe ale Consiliului Local, situaţia se schimbă radical, apare opoziţia politică!” Cristina Munteanu a profitat de cursul pe care a luat-o discuţia şi a aruncat o ultimă întrebare: „Când estimaţi că ar putea avea Piteştiul un viceprimar social-democrat?” Precum spuneau latinii că sfârşitul încununează opera, dezvăluirea lui Lucreţiu Tudor din ultimele clipe ale emisiunii va fi cu siguranţă un subiect de mare interes pentru politicieni. Cu aerul omului care ştie ce spune, invitatul a fost tranşant: „Nu pot preciza cât de repede se va întâmpla asta, dar sunt optimist şi sper ca în perioada imediat următoare să avem viceprimar social-democrat la Piteşti!”
Un Comentariu
pitesti
Gentea a marit preturile apa,canal,caldura adica jaf organizat.Nu a impus un plan de management cu reduceri de costuri si obiective clare.Asta este ce a facut primarul.A avut noroc ca a venit proiecte din spate in rest el nu a facut nimic semnificativ.Totul de fapt este blocat.O bataie de joc la Fc Arges .O mafie pe fata .Complice Gentea.Vand meciuri pe fata pe bani publici.Jucatori ,Vladoiu,Prepelita,Ianovschi slugi ale mafiei fotbalului.In loc sa-i dea in suturi afara vedem ca merg cu acesti mercenari ai mafiei in continuare.De fapt Gentea este un tip dubios si locul lui este la puscarie.Sa fim seriosi in 2021 Gentea nu a facut nici un proiect serios pentru oras Nici macar parcul industrial.Tudor un pilos nesimtit care freaca menta pe la primarie.