În 2014, când, de Zilele Piteştiului, primarul de atunci, Tudor Pendiuc, îngropa o capsulă a timpului lângă statuia lui Mircea cel Bătrân, eu o dezgropam pe a mea… Era – aşa cum vă spuneam la vremea respectivă – o capsulă a memoriei proprii, cu imagini şi gânduri despre activitatea de pe aceste meleaguri, desfăşurată cu zece ani în urmă. Adică în 2004.

Din câte îmi mai amintesc, 2004 fusese anul în care Grupul Renault anunţa că noul model Dacia X90 de 5.000 euro urma să fie lansat „în al patrulea trimestru, în România şi în Europa Centrală”. Iar regretatul Constantin Stroe, omul de legendă al Daciei, ne promitea nouă, ziariştilor, că „la lansare veţi rămâne muţi”. Aşa se năştea Loganul, dar – parcă după o lege nescrisă a compensaţiei – cineva trebuia să moară. În acelaşi an, în ianuarie, americanii de la Cross Lander reuşeau să ia uzina ARO Câmpulung cu tot cu zestre. De pe noua sa „moşie”, cedată pe un pumn de dolari, controversatul boss John Perez anunţa „un nou viitor pentru ARO”. De fapt, a fost începutul sfârşitului pentru uzina musceleană de maşini de teren. Iar oraşul Câmpulung Muscel de atunci a început să moară.

În aceeaşi capsulă din mintea mea regăsisem şi… vorbe despre realizarea căii ferate Vâlcelele-Rm. Vâlcea, despre reabilitarea Drumului Ruşinii Naţionale DN 73 până la Câmpulung, despre construcţia centurii de vest a Piteştiului sau despre metroul uşor până la Mioveni. Au trecut, iată, 14 ani de atunci, pe la Putere s-au perindat o groază de neaveniţi, dar vorbele au rămas, în mare parte, doar vorbe. Ele – şi nu faptele – compun, din păcate, de aproape 30 de ani, „strategia” cu care politicienii câştigă alegerile.

Acum se apropie iarăşi Zilele Piteştiului. Iar eu – aşa cum am promis – voi pune într-o „capsulă” alte gânduri şi imagini pentru istoria acestei urbe, pe care Nicolae Iorga o vedea cu „strade drepte, case frumoase, cât se poate de bine întreţinute, desăvârşită lipsă de praf”. Din păcate, nu sunt prea multe de adăugat în ultimii patru ani. La „câştiguri” ar fi acel pasaj rutier de la Podul Viilor, câteva străzi lărgite şi reasfaltate, două-trei parcuri şi… Am uitat, oare, ceva important? Poate acele locuri de parcare create prin îngustarea unor trotuare… În rest, din păcate, pe Strada Mare am rămas de vreo doi ani cu „liziera” de tuia „plantată” ca să mascheze afacerea cu chioşcuri de la „Muntenia”, firmă aflată în litigiu nesfârşit cu Primăria. În centrul oraşului, Teatrul de vară aşteaptă… toamna, iar câteva chioşcuri „strategice” au scăpat şi astăzi – cred că se miră şi ele – de… schiţele „ferme” ale proiectului de regenerare urbană.

Şi am mai rămas cu ceva: cu promisiunile politicienilor că vom avea un nou pod peste râul Argeş, o sală polivalentă, un stadion de fotbal modernizat, o nouă centură ocolitoare, o autostradă spre Sibiu şi „multe altele”. Ăştia suntem: păcate amărâte! Discutăm despre megaproiecte, dar într-un an abia dacă putem cârpi două-trei drumuri! Ce facem cu aceste vorbe, plantate, an de an, cu scop electoral, în minţile noastre, în „capsulele” memoriei noastre? De fapt, ce facem cu „strategii” noştri? Asta e întrebarea!

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio