Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au reținut un bărbat de 48 de ani, care ar fi incendiat o anexă, în urma unui conflict în familie.
În seara zilei de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, la un imobil de pe strada Groape din Curtea de Argeș, a izbucnit un incendiu.
Echipajul de poliție, ajuns la fața locului, a constatat faptul că cele semnalate se confirmă, incendiul se manifesta la o anexă, cu posibilități de propagare la imobilele din apropiere.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, împreună cu reprezentanții ISU Argeș, a rezultat faptul că incendiul a fost provocat de proprietarul imobilului, un bărbat de 48 de ani, în urma unui conflict cu soția. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. După completarea formularului de evaluare a riscului, împotriva bărbatului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.