Imagini cu cea mai spectaculoasă lucrare de pe drumul Craiova – Pitești.
Noi imagini, spectaculoase, din dronă, realizate de Asociația Pro Infrastructura, cu viaductul de acces pe podul de peste Olt, de pe Drumul Expres Craiova – Pitești, cunoscut după indicativul DEx 12. Este cel de-al doilea clip cu acest proiect de infrastructură, ce urmează să fie dat în folosință undeva în jurul anului 2024.
„În exclusivitate: timelapse cu viaductul de acces pe Podul peste Olt de pe DEx12. Cadoul nostru de Crăciun este al doilea clip din proiectul nostru unic cu filmări timelapse pe termen lung de pe șantierele de infrastructură rutieră din România”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.
Aceștia au descris ce conțin imaginile din clipul pe care l-au postat, cu fazele lucrărilor de la viaductul de peste Olt.
„Imaginile surprind fazele finale din procesul de construire a viaductului de acces pe Podul peste Olt de pe Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești timp de 12 luni, între iunie 2021 și mai 2022”, menționează reprezentanții API pe pagiana de Facebook.
Podul peste Olt are 1.700 metri lungime, este uşor în curbă şi în pantă şi va fi cel mai lung pod din interiorul ţării. Potrivit datelor oficiale, este cea mai impresionantă lucrare de pe întreg Drumul Expres Craiova – Pitești. Podul traversează râul Olt și balta Milcov la Sud de la Slatina. Podul peste Olt are o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici care „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.
(Sursa: evz.ro)
Un Comentariu
NICOLAE RADU
O lucrare foarte frumoasă și reușită.Felicitari constructorului.