Video: Cea mai parfumată stradă din Pitești.
Copacul lui Eminescu și-a deschis florile și ne încântă simțurile pe mai multe străzi și alei din municipiu.
De departe, strada cu cea mai mare „densitate” de tei pe metru pătrat este… Teilor. Aliniați, acum în toată splendoarea, numeroșii arbori situați în această zonă liniștită sunt vizitați de harnicele albinuțe care zboară din floare în floare.
Acești copaci merită admirați și prețuiți, priviți-i!
Un alt spațiu cu foarte mulți tei este parcul de la bulevardul Republicii, de lângă „Finanțe„. Cândva, erau persoane care se urcau în copaci ca să culeagă florile de tei care, probabil știți, au proprietăți medicinale.
Florile de tei se usucă bine pe un ziar, în lumina soarelui și fără umiditate, după care se pot păstra în diverse plicuri sau recipiente pentru un ceai liniștitor recomandat seara, înainte de culcare.