Accident grav pe strada Stadionului din Pitești.
Ora 14.30. Accident rutier produs între două autoturisme pe strada Stadionului din municipiul Pitești. Din primele informații, o persoană este blocată în unul dintre autoturisme, iar pompierii lucrează pentru extragerea acesteia.
Intervin patru echipaje de pompieri cu două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială pentru stingerea incendiilor și o autospecială de descarcerare. La fața locului este prezent și un echipaj SAJ.
Ora 14.50. A fost extrasă și victima încarcerată. Două persoane conștiente de sex feminin au fost preluate de către echipajele medicale și primesc îngrijiri.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări
UPDATE: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 62 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe strada Stadionului, din direcția Smeurei către Războieni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de o femeie de 44 de ani, din Drăganu.
În urma accidentului, conducătoarea auto, de 44 de ani, a rămas blocată în autoturism și a avut nevoie de intervenția echipajelor specializate, pentru extragere.
Cele două femei implicate in evenimentul rutier au fost transportate la spital.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”, a transmis IPJ Argeș.