În şedinţa de Guvern de azi, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă, şeful Executivului şi-a continuat lupta de gherilă cu limba română, comiţând alte câteva faulturi din spate asupra gramaticii. Şi nu numai.
Un exemplu: „În perioada următoare, investiţiile şi dezvoltarea companiei va continua”. Corect ar fi fost „vor” continua.
Pentru astfel de greşeli, în ciclul gimnazial nu se trece clasa dintr-a V-a într-a VI-a.
Un alt exemplu, care ne face s-o bănuim pe doamna din fruntea Guvernului de analfabetism funcţional: „Dorim să ne anexăm pe prevenţie”.
În mod evident, doamna prim-ministru a vrut să spună „Dorim să ne axăm pe prevenţie”. Ceea ce e cu totul altceva.
Noi, însă, cei care lucrăm în presă, ne-am obişnuit deja să intuim sau să ghicim ce vrea să spună doamna Dăncilă, indiferent de ce enormităţi îi ies din gură.
Până la urmă, anexare, axare, tot aia e, nu?
Un Comentariu
Anonim
Dar azi, azi, ce i-a mai ieșit din gură? Nota 10.