Proiectul de lege privind acordarea unor vouchere de vacanță pentru angajații din mediul privat vine să elimineo inechitate între angajații de la stat și cei din privat, consideră Vasile Mihăilescu, fost consilier județean. Dar în forma actuală, proiectul de lege este nesustenabil din punct de vedere bugetar, atrage atenția Vasile Mihăilescu.
„Soluția este mai degrabă de a stimula angajatorii să acorde astfel de vouchere de vacanță, decât de a se da bani direct de la buget. În același timp este necesar ca și operatorii de turism din România să vină cu îmbunătățiri, ca să facă oferta mai atractivă, iar o parte din banii cheltuiți de români în străinătate să fie cheltuiți în România, ceea ce ar aduce bani mai mulți la buget, din care să fie susținute astfel de măsuri de tipul voucherelor de vacanță*
Dacă PNL consideră că măsura acordării de bani de la buget poate fi susținută, atunci viitorul ministru PNL al Finanțelor trebuie să vină să explice de unde va lua banii pentru implementarea propunerii PNL.
PNL ar trebui să fie conștient că epoca în care putea veni cu populisme electorale se apropie de sfârșit.
În scurt timp, PNL va prelua portofoliul Finanțelor și va trebui să arate de unde ia banii pentru fiecare din propunerile populiste pe care le-a avansat până acum.”, spune Vasile Mihăilescu.