Protestele pe tema creșterii salariilor s-au extins, cuprinzând polițiști, salariați DSP, salariați din sănătate etc, ba chiar și din Justiție unde oricum salariile sunt mari.
Vasile Mihăilescu, fost consilier județean, apreciează că protestele nu sunt îndreptățite din moment ce aparatul de stat este supradimensionat. ”Ca și în sectorul privat, și în sectorul bugetar ar trebui ca salariile să se dea în funcție de performanța la locul de muncă.
În schimb, la stat se continuă cu principiul timpul trece, leafa merge oricum, ba chiar mai și crește, după cum se vede. Aparatul de stat este supradimensionat și încremenit în timp, opunându-se cu înverșunare unei reforme reale.
De aceea protestele din această perioadă îmi par incorecte în raport cu angajații din sectorul privat care duc pe umerii lor întreaga economie”, spune Vasile Mihăilescu.