În contextul discuțiilor despre listarea a doar 10% din acțiunile Hidroelectrica la Bursă, fostul consilier județean Vasile Mihăilescu spune că statul trebuie să mențină controlul Hidroelectrica, o companie strategică cu o importanță deosebită pentru România în contextul războiului din Ucraina și al crizei energetice.
“Listarea la bursă a numai 10% din acțiunile reprezintă o soluție pentru a evita vânzarea acestei companii. Statul își menține în continuare controlul, realizând totodată și jalonul din PNRR.
În afara obligației asumate prin PNRR, nu exisă niciun argument de ordin economic pentru a vinde mai multe acțiuni Hidroelectrica până la 50%, așa cum doreau fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru USR, Cristian Ghinea.
Compania merge bine și produce profit de miliarde de euro și are un rol strategic pentru economia națională, mai ales acum în contextul crizei economice.”, afirmă Vasile Mihăilescu.
2 Comentarii
Anonim
numai prostii comuniste debiteaza acest om…
un cetatean
Are perfecta dreptate in acest caz,anonimule !