Propunerea de sancționare cu închisoarea a celor care utilizează pesticide în exces este una bună și trebuia luată mai demult, spune Vasile Mihăilescu, fost consilier județean.
„Din câte am înțeles, sancțiunea cu închisoarea nu se adresează fermierilor care utilizează pesticide la produsele destinate consumului propriu. Infracțiunea este aplicabilă doar celor care comercializează produse agricole pentru care s-au folosit pesticide toxice și care pun în pericol sănătatea publică. Se verifică doar produsele comercializate.
Din punctul meu de vedere, în multe magazine ni se bagă pe gât fructe și legume otrăvite! Nimeni nu-și dorește să cumpere legume și fructe otrăvite!”, arată Vasile Mihăilescu.