Vasile Mihăilescu ia atitudine în scandalul pesticidelor din legume
Ministrul Agriculturii a dispus intensificarea controalelor și avertizează încă odată legumicultorii români că riscă să rămână fără sprijin/subvenție dacă utilizează pesticide peste limitele legale sau alte substanțe interzise, pentru a forțarea coacerii sau a creșterii recoltelor.
În acest context, fostul consilier județean Vasile Mihăilescu declară că n-ar trebui să există legume românești, susținute prin programele ministerului Agriculturii, care să conțină concentrații de pesticide peste limita legală, dat fiind mecanismul legal în vigoare.
“Orice producător care s-a înscris în programele de sprijin ale ministerului Agriculturii, pentru obținerea subvenției respective, este obligat să țină un registru de evidență a tratamentelor aplicate plantelor. NU există registru, nu primește subvenție!
La momentul recoltării, producătorul respectiv cheamă inspectorii Direcției Agricole, care verifică în primul rând registrul tratamentelor, apoi constată existența produselor (roșii, castraveți, usturoi, etc) și măsoară suprafața cultivată. Se iau mostre din recoltă pentru analiză, mai ales dacă există suspiciuni privind tratamentele aplicate plantelor. Orice neconformitate duce la pierderea subvenției.
Niciun producător responsabil nu riscă pierderea subvenției; nu există producători care să aibă marfă de vânzare la acest moment, neînscriși la subvenție, pentru că pur și simplu nu fac față, costurile sunt prea mari.”, transmite Vasile Mihăilescu.