A analizat pe toate părţile prestaţiile candidaţilor la alegerile prezidenţiale, dar cel puţin pentru primul tur s-a decis: fostul consilier judeţean Vasile Mihăilescu anunţă că va vota pentru Viorica Dăncilă! Explică şi de ce…
„Aşa cum spunea cineva, prezidenţialele de anul acesta n-au parcă niciun farmec, n-au sare şi piper, nu există suspans, toate indiciile fiind clare: Iohannis nu va avea nicio problemă în a obţine al doilea mandat la Cotroceni. Aşa că m-am hotărât să schimb modul de abordare, chit că voi fi înjurat de mulţi! Cineva apropiat mie, o persoană deosebită, originară din Galaţi, văzând opoziţiile mele în presă, mi-a pus următoarea întrebare: «De ce să nu o votăm pe Dăncilă?». La început, am rămas siderat, dar după câteva argumente am fost de acord să-i îmbrăţişez doleanţa. De ce nu? Hai să votăm Dăncilă în primul tur de scrutin, pentru a echilibra puţin jocul şi, astfel, vom avea suspans în turul al doilea al prezidenţialelor! Pentru că, oricum, pentru noi nu este nicio diferenţă dacă va fi preşedinte unul care vorbeşte tăcând sau va fi şef al statului cineva care a dat patrimoniului literar noua limbă dăncileză! În concluzie, votăm Viorica Dăncilă în primul tur! PAROL! P.S. Iar viitorul primar al urbei mele va fi tot fără mustaţă!”, afirmă Vasile Mihăilescu.
3 Comentarii
Ioan
Mister Vasile…nu risipi orzul…pe gâște…fi băiat cu bun simt și votează…UN OM…din popor…sa-ți ofer un prim argument…Ghiolbanis…Drăncilă și Barna…au mers sa „ia lumina” de la Washington….de fapt…sa se închine la Înalta Poartă…așa fac slugile…iți place sa votezi cu slugile…e treaba matale dar…lipsa de demnitate…cauzează grav caracterului… și ști matale…spune-mi cu cine votezi…ca sa-ți spun…cu cine te asemeni…dacă Drăncilă… ajunge în turul 2…este fără ieșire…pentru viitorul nostru…analfabeta funcțională…va fi victima sigura…iar încă 5 ani cu Ghiolbanis…este un drum fără speranță pentru România. Așa ca…dubito ergo cogito…cogito ergo sum…festina lente! . Vae Victis!
Anonim
Şi noi care îl lăudam că s-a mai îngr@şat, s-a mai aranjat un pic la …părul de pe față/ochi, după ce şi-a lăsat mustață şi cioc de popă …de la țară, ca să constatăm că , în final, părul de pe picioare/(gambe) i s-a mutat , tot…pe limbă !
Anonim
Bă, vezi…