În spațiul public a fost lansată ideea, dinspre coaliția de guvernare, ca SMURD să fie transferat de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății.
Fostul consilier județean Vasile Mihăilescu afirmă că o astfel de mutare ar fi ilogică și deloc benefică pentru sistemul intervențiilor de urgență. „De ce să strici ceva ce funcționeazăbine? Ministerul Sănătății are deja Serviciile de Ambulanță, iar SMURD este ca o unitate de elită. SMURD funcționează bine!
Este un fapt evident, apreciat și recunoscut ca atare. Nu este cazul să modificăm ceva ce performează. Că unii au ceva cu Raed Arafat, cel ce a pus bazele SMURD, este altceva, dar nu trebuie amestecate lucrurile!”, afirmă Vasile Mihăilescu.