Fără îndoială că atacantul Vasile Buhăescu a fost unul dintre cele mai bune transferuri efectuate de FC Argeş, de la renaşterea echipei.

Atacantul de 32 de ani, născut la Huşi, este şi cel mai cunoscut jucător din echipă, cu selecţii şi goluri marcate la „naţionalele” de juniori şi tineret, dar şi singurul care a jucat în cupele europene (în tricoul lui FC Vaslui). De asemenea, fotbalistul piteştean a evoluat în 108 partide în tricoul echipei FC Vaslui, în Liga I, şi în alte şase jocuri pentru Juventus Bucureşti, tot în primul eşalon valoric al ţării.

L-am provocat pe principalul marcator al echipei FC Argeş la o discuţie despre fotbal şi nu numai.

De la 7 ani

* Când a început aventura ta fotbalistică?

*** În urmă cu mult timp; aveam 7 ani, acum am 32. M-am născut şi am copilărit la Huşi, un oraş mic, dar foarte primitor. Îmi plăcea enorm să alerg şi mergeam pe stadion cu alţi copii de vârsta mea, ca să jucăm fotbal. Nu era ceva organizat. La un moment dat, a venit un antrenor şi ne-a anunţat că vrea să formeze o grupă de copii pe care să-i ajute să descifreze tainele fotbalului. Am fost foarte încântat şi mi-am anunţat părinţii că vreau să joc fotbal. Am ajuns din întâmplare, niciodată nu mi-am exprimat dorinţa de a deveni fotbalist, deşi îmi plăcea sportul rege. Aşa a vrut Dumnezeu, acesta a fost destinul meu. Părinţii mei sunt oameni simpli, dar responsabili. Mi-au spus că trebuie să-mi aleg singur drumul în viaţă, dar să mă gândesc de două ori înainte de a lua o decizie. M-au susţinut în permanenţă atât pe mine, cât şi pe ceilalţi trei fraţi ai mei. Să ştiţi că eu am pornit de jos, nu am avut sprijin financiar din partea nimănui. Prin muncă m-am ridicat; am luat-o de la zero.

„Piteştiul, a doua casă a mea”

* Cronologic, care a fost parcursul carierei tale?

*** La 17 ani am ajuns la echipa din Huşi, o formaţie ce activa în Liga a III-a, care era satelitul echipei din primul eşalon, FC Vaslui. Nu a mai durat mult şi am ajuns la Vaslui, graţie lui Mircea Rednic. La 17 ani şi jumătate, în 2005, am debutat în primul eşalon, într-un meci cu Pandurii Târgu-Jiu; a fost un moment de referinţă în cariera mea şi nu-l voi uita niciodată. Am jucat în tricoul moldovenilor de la FC Vaslui până în 2013, anul când s-a desfiinţat echipa. Am fost printre ultimii jucători pe care i-a avut sub contract FC Vaslui. Apoi am ajuns la Reşiţa, în al doilea eşalon, şi am stat un an. Puteam să rămân mai mult, sunt un om statornic, dar formaţia din Reşiţa a început să se confrunte cu probleme financiare şi am fost nevoit să plec. Am ajuns la Petrolul, sub formă de împrumut, apoi la Mioveni, după care am semnat cu Olimpia Satu Mare. De acolo am mers la Juventus Bucureşti, unde am reuşit promovarea în Liga I. Am jucat şase meciuri în prima ligă, apoi am venit la Piteşti. Nu regret alegerea făcută. Mă aflu de doi ani şi jumătate aici şi pot să spun că mă simt excelent. Piteştiul este a doua casă a mea.

Autocarul răsturnat

* Spune-mi un moment trist din cariera ta.

*** De-a lungul anilor am avut o serie de momente plăcute, dar şi mai puţin plăcute. Peste clipele neplăcute am avut puterea de a trece, pentru că în acest mod poţi depăşi orice obstacol. Viaţa este imprevizibiă şi trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Îmi vine în minte un moment trăit pe vremea când eram jucător la FC Vaslui. Jucasem cu Rapidul, în deplasare, în ultima etapă a turului. Fiind iarnă, era polei şi se circula cu dificultate. La întoarcere, autocarul s-a răsturnat, dar nu am păţit nimic, din fericire.

„Soţia îmi va dărui a doua comoară”

* Cel mai fericit moment din viaţă?

*** Când s-a născut Raul, fiul meu, în urmă cu şase ani. Voi mai trăi un moment similar în curând, când mi se va naşte al doilea copil, care va fi tot băiat. Raluca, soţia mea, este însărcinată şi urmează să-mi mai ofere încă o comoară. Şi în fotbal am trăit momente frumoase; am promovat de trei ori în Liga I, cu Juventus, Petrolul şi ASA Târgu-Mureş. Sper să urmeze o nouă promovare, de această dată cu FC Argeş.

* Aveţi şanse, sunteţi la un punct distanţă de locul secund…

*** Da, suntem pe locul patru, la un punct de CS Mioveni, care este pe locul al doilea. Promovarea se va juca până în ultima etapă. Cu excepţia echipei UTA, care este ca şi promovată, având un avans de 11 puncte faţă de ocupanta locului secund, pentru locul al doilea, promovabil, lupta se va da între cinci echipe: FC Argeş, CS Mioveni, Rapid, Petrolul şi Turris Măgurele. Fiecare grupare crede că are şanse. Lupta e deschisă, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla. În contextul actual, cu Covid-19, totul este dat peste cap…

„Viaţa nu este roz”

* Voi, fotbaliştii, cum simţiţi această situaţie?

*** Destul de greu. Campionatul este întrerupt, nu se ştie până când. Eu sunt la Huşi, alături de familie, şi mi-e frică, vă spun sincer. Eu mă tem şi când mă urc în avion… În ceea ce priveşte coronavirusul, am văzut că se exagerează, oamenii cumpără multă mâncare, de parcă vine sfârşitul lumii. Sper să înceteze în scurt timp această nebunie. Este foarte multă agitaţie. Vreau să reîncepem antrenamentele şi meciurile oficiale. Avem de îndeplinit un obiectiv important, trebuie să ne concentrăm şi să muncim pentru a realiza ceea ce ne-am propus. Am înţeles că sezonul se va relua după încheierea stării de urgenţă. Mai avem de aşteptat.

* Există un secret al reuşitei?

*** Nu cred că este o reţetă anume pe care s-o aplici pentru a fi sigur că ajungi unde visezi. Cred că succesul ţine de fiecare dintre noi. Depinde ce ne dorim, cât de mult luptăm pentru a reuşi şi cine ne stă alături în momentele dificile. În viaţă nu este totul roz, sunt şi momente de culoare gri; trebuie să le facem faţă şi să avem încredere în noi. Din punctul meu de vedere, sportivii reuşesc cel mai repede să renască după un insucces, sunt precum pasărea Phoenix.

* Ce-ţi reproşează cel mai des soţia?

*** Că sunt foarte dezordonat şi că nu fac totul aşa cum doreşte ea. Mă înţelege şi îmi oferă toată liniştea necesară. Familia locuieşte la Huşi. Soţia şi copilul veneau să mă viziteze. Cel mic suferea, pentru că nu eram aproape de el, nu mă puteam juca în fiecare zi cu el, aşa cum şi-ar fi dorit.