Trăim în democraţie de mai bine de un sfert de veac şi nimeni până acum nu a făcut o deosebire între partide şi fracţiuni. Dacă ideologiile diferite duc la formarea de partide diferite, fracţiunile se constituie pe baza unor interese mai ales financiare cu aparenţă politică. Iar dacă partidele sunt un rău necesar al guvernării libere, fracţiunile sunt un pericol pentru stabilitatea şi integritatea unui stat. Deci, între partide şi fracţiuni nu există interese comune. De exemplu, dacă partidele consolidează societatea, fracţiunile o agită, unele o corup, celelalte o sfâşie, primele pun societatea în mişcare, celelalte o tulbură fără folos. Iar pentru societatea românească cele mai nimerite exemple sunt Partidul Social Democrat şi Uniunea Salvaţi România, care nu este altceva decât o fracţiune mai mare, formată de ONG-uri şi colorată politic. Iar dacă PSD reuşeşte să ascundă cu mai multă abilitate sub vălul interesului general anumite interese particulare ale membrilor săi, USR nu face altceva decât să agite societatea, s-o dezbine. Aceşti agitatori nu înţeleg că printr-un astfel de comportament anarhic induc ideea că noi nu suntem o naţiune unită.
Scriu despre aceste probleme cu strângere de inimă, mai ales după ce am citit cartea lui Ioan Codru Drăguşanu. Iar dacă în această carte nu aş fi întâlnit o idee deosebit de interesantă, poate că nici articolul de faţă nu ar fi prins viaţă. O anumită idee din „Peregrinul transilvan” a avut darul să mă lumineze, iar sufletul meu amorţit s-a trezit la o nouă simţire, necunoscută mie până în acel moment. În cartea sa, I.C. Drăguşanu afirmă că „am ajuns însă acel timp de reînviere când nimeni nu se mai ruşinează de a fi român, poate numai cel sărac de înger”. Fiind o afirmaţie care se referă la o idee care ne-a măcinat şi nouă sufletul după evenimentele din ’89, anume ruşinea de a fi român, am simţit că trebuie să aflu de ce Codru Drăguşanu spune că, pentru el, a sosit timpul să nu mai trăiască un asemenea sentiment. Şi acest lucru se întâmpla cu peste 150 de ani în urmă. Citindu-i cartea, eram convins că voi găsi în ea argumentele lui necesare mie, pentru a nu mai cunoaşte nici eu respectivul sentiment. Motivele ruşinii de a fi român ale autorului sunt mai multe, dar eu le voi enumera pe cele mai importante. În primul rând, I.C. Drăguşanu afirmă că se ruşinează când vede români că au uitat de opincă şi nu se mai jertfesc pentru popor. El se ruşinează când vede români murind de foame sau ajungând să cerşească şi să fure de la alţii, făcând din faptele acestea o adevărată filozofie de viaţă. Se mai ruşinează când îi vede pe români atât de învrăjbiţi unii împotriva altora, de parcă ar fi prinşi într-un război româno-român etc. Şi Drăguşanu ajunge la concluzia că nu ne vom mai ruşina între noi doar când vom avea conştiinţă şi un stat naţional care să fie o forţă educativă pentru copiii noştri. La sfârşitul cărţii, I. Codru Drăguşanu spune că, odată cu realizarea Unirii din 1859, a venit vremea ca nimeni să nu se mai ruşineze că e român.
Numai avându-şi statul lor, românii vor avea şi o adevărată concordie naţională cu care se vor mândri. Numai un stat solidar cu cetăţenii săi va cultiva mândria naţională. Or, noi ce vedem la o săptămână de la sărbătorirea a 158 de ani de la Unirea de la 1859? Vedem un preşedinte iresponsabil cum se duce în mijlocul protestanţilor şi scandează împotriva politicienilor cu funcţii în stat şi legitimaţi de alegeri; îl vedem pe Nicuşor Dan cum îi îndeamnă pe români să iasă în stradă etc.
Prin urmare, I.C. Drăguşanu consideră că Unirea Principatelor Române din anul 1859 este momentul care marchează, alături de această măreaţă realizare politică, şi începutul unui timp de reînviere naţională, când nimeni nu se mai ruşinează de a fi român. Or, din păcate, realizarea statului modern român nu a fost pe măsura speranţelor lui I. Codru Drăguşanu, deoarece acest stat niciodată nu a reuşit să realizeze adevărata unire sufletească a românilor, care au continuat să se răfuiască între ei şi să provoace un „război româno-român”. Statul nostru nu a pus în practică apologul despre cele două păsări şi despre păsărar. Un apolog ce vorbeşte despre două păsări care, zburând împreună, au reuşit să se încurce într-o plasă. Dar, potrivindu-şi mişcările, şi-au luat zborul trăgând după ele şi plasa. Fără a se necăji, păsărarul a pornit şi el în direcţia zborului lor. Un pustnic l-a văzut şi s-a mirat: cum oare un om, mergând pe pământ, poate urmări o pereche de vieţuitoare care zboară în văzduh? Păsărarul a răspuns: „Unite, mi-au luat plasa, dar când se vor certa, vor cădea în puterea mea”. Păsărarul a avut dreptate: cele două păsări s-au certat curând şi au căzut din zbor. La fel se întâmplă şi cu cetăţenii unui stat care se ceartă între ei, se duşmănesc şi se războiesc. Statul respectiv cade în disoluţie. Ce să mai vorbim despre situaţia unui stat care cade pe mâna unor politicieni iresponsabili? Iar eu am crezut că, odată cu plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, societatea românească va intra în normalitate, dar m-am înşelat. Venirea la Bucureşti a lui Klaus Iohannis îi învrăjbeşte şi mai mult pe oameni, dar nu prin strategii politice, ci prin ignoranţă şi iresponsabilitate. Asistăm, aşadar, la modul în care chiar preşedintele ţării preţuieşte scandalul în numele aşa-ziselor virtuţi de înnoire ale statului nostru. Pentru un astfel de politician scandalul este probabil cel mai sigur mijloc de a conduce. De fapt, nu numai că el creează scandal, ci şi îl cheamă cu orice ocazie. Deci, pentru acest om se „comemorează” unirea, nu se sărbătoreşte. Dar, poate, psihanalitic, chiar are dreptate!
Gheorghe SAVU
18 Comentarii
Puiu
Astazi este 1februarie 2017.Greutatile iernii au mai trecut si astazi,odata cu aprobarea bugetului ,a mai scazut si presiunea ce ne apasa sufleteste, p:resiune pentru care se fac vinovati cei de care dvs. pomeniti in acest editorial.Din cauza acestei presiuni, astazi mi-am pus intrebarea: imi pun eticheta de ” om de prisos” sau mai astept? „Conceptul de ‘”oameni de prisos” este unul sociologic si ii identifica pe cei care consuma, fara sa produca ceva.Societatea noastra este plina de astfel de oameni,iar dupa politicieni majoritatea oamenilor au ajuns de prisos.”Dar in ce categorie ma incadrez la oamenii de prisos? Cei care se lasa in voia sortii sau cei care se izoleaza?Cu alte cuvinte, cei care devin delicventi, sau cei care devin sinucigasi? Singurii care mai pot sa ajute „oamenii de prisos” sunt politicienii, dar ei se folosesc de acesti oameni la fel cum copiii se folosesc de jucariile lor: ii aliniaza, ii trec in revista, apoi, dupa alegeri, ii uita. Omul de prisos vrea sa se intoarca in roata vremii si sa se faca util,dar dorinta lui este imposibil de realizat.Oare de ce a scris astfel domnul. Savu in 14 februarie 2013? Cuvintele de mai sus ii apartin aproape in totalitate.Ele fac parte din editorialul”Oameni de prisos” , editorial care l-a determinat pe marele Niels Schnecker sa declare ca acest articol este „amutitor”.Si a mai zis ca acest editorial merita „rumegat” mai mult decat „orice dreptangiu mustind de deontologie,ca Plesu, Patapievici,Liiceanu.Atat de tare, acest articol scris in urma cu 4ani,este de maxima actualitate,ca va indemn sa-l cautati si nu veti regreta!
Puiu
P.S.Este un inceput de luna si cred ca un sfarsit de comentarii din partea mea. Nu mai pot sa rezist psihic si financiar sa-mi repar calculatorul ,atacat de cei pe care-i deranjez!
Puiu
Este ora 1:25 si nu pot sa dorm.In fata Guvernului sunt cateva mii de demonstranti manipulati care cer demisia guvernului.Cum au trait acesti oameni sub guvernarea tehnocrata?Imi doresc sa reziste acest guvern,sa nu cada sub amenintarea strazii, cum a cazut Guvernul Ponta!Ar fi imposibil sa ne mai ridicam!Am inteles ca o afirmatie a moderatorului constitutional, i-a provocat. Eram sigur ca o sa mi se faca dor de Basescu!
RADU
LASA FRATE PUILE E BINE SUNT CONTABIL SI POT SA FUR SI EU ACUM astae impreuna cu sefu
RADU
revenire seful meu
Elena Delia Dumitricā
O remarcā pentru onorabilul comentator „Puiu”: domnule Puiu, va rog sa nu renuntati sa faceti observatii! Sa stiti ca aveti o prezenta atât de „vie” in cazul editorialelor, incat ,cred eu, chiar si editorialistii s-ar simti abandonati. Aveti mereu comentarii pertinente si sincere, care aproape ca au valoarea unui „post scriptum” al editorialelor in sine. Sunteti un bun argesean, nu renuntati!
Referitor la editorial…Pāi daca-n unire stā puterea, atunci in dezbinare stā vulnerabilitatea, slābiciunea. Evident vorbim de slābiciunea unui popor, in care o gascā merge spre dreapta, iar cealaltā spre stânga. Ele se intalnesc acolo unde calcā pe mormântul propriului popor.
Elena Delia Dumitricā
In dezbinare stau vulnerabilitatea, slābiciunea…
Valentin
Un articol care mi-a dat multe raspunsuri
Samir
Nu inteleg de ce guvernantii s-au gr[bit cu legea amistiei. De ce nu a mai asteptat? De aici rezulta ca au niste interese personale.
Andrei
În realitate, Un-ul este individul (ne-divizibilul), organismul. Ca noţiune, Un-ul este format din mai multe cantităţi de Un-ul, precum familia, satul, oraşul, ţara, Un-ul plural. Dar orice Un-ul are Alt-ul său, aflat dincolo le limitele, graniţele sale. Alt-ul poate fi din unii şi alţii, din lumină şi/sau întuneric, căldură şi/sau frig etc. Dacă pare de la sine înţeles de ce suntem Un-ul ca popor, ar fi de înţeles Altul poporului nostru, favorabil si nefavorabil, şi poate reuşim să înţelegem Un-ul, Uniunea Europeană, cu Altul său, şi mai apoi Un-ul glob pământesc, cu Altul său.
Poate reuşim să înţelegem şi pe Un-ii, şi pe Alţii.
misha
O concluzie gresita : NU venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni este cauza invrajbirii . Asta este concluzia dumneavoastra si incercati cumva sa o induceti cat mai multor cititori .
Din pacate nici acum nu va deziceti , dumneavoastra de la secera si ciocanul ….
Savu Gheorghe
Domnule „misha”, mă bucur că ați revenit cu un comentariu, dar cum vă explicați că cel mai înalt reprezentant al statului a mărșăluit pe stradă pentru incitare populară împotriva…statului? Oare nu avea alte instrumente democratice? Ne amintim când a spus că alegerile se câștigă cu emoție, ceea ce este perfect adevărat, dar atunci când ești la putere nu ai voie să apelezi la emoție, pentru că astfel manipulezi mulțimea. Deci, ieșirea în stradă a președintelui Klaus Iohannis a fost un exercițiu ieftin de manipulare. Nu-mi plac președinții care se adresează direct poporului cu orice ocazie, pentru că o astfel de adresare se face în vremuri revoluționare sau când ești demagog. Vă amintiți de piesele lui Caragiale…
Savu Gheorghe
„Viața noastră e făcută din culoare de neînțeles, prin care poți umbla până la moarte fără sa întâlnești pe cine trebuie, deși uneori nu ne desparte decât un zid, un pas, o umbră. Ți se întâmplă oare să te gândești că pe acest larg pământ se poate afla în chiar această clipă un om care să gândească la fel ca tine, să aibă așteptările tale? Nicio singurătate nu are sens fără această nostalgie după cineva, pe care încerci să-l rupi din mulțime ca să răspundă semnului tău, chemării tale. Acest om ești, domnule Puiu, pentru mine. Cu drag!
Andrei
Comportamentul de masă poate duce la dezindividualizare, adică la deresponsabilizare individuală şi altele, cu consecinţe nefaste pentru moralul naţiunii. Autorităţile preiau mesajele, cerinţele nemulţumiţilor pentru a le rezolva legal, adică raţional, uman.
ION
Oare noi trăim în democraţie, sau doar ni se lasă ideea că ceea ce trăim ar fi faţa democraţiei ?
La începutul anilor 90 se spunea că trăim un comunism cu faţă umană.
Este adevărat „Unirea” la români duce în general la dezbinare, atâta timp cât la tot pasul sunt informatori care lucrează contra statului (dar pe bani publici).
Cu cât creşte numărul participanţilor la aşa zisa „Unire”, în scopul de a face ceva cu bună credinţă, cu atât creşte riscul ca printre cei adunaţi să fie indivizii de o mai puţin bună credinţă, deci şi riscul de a fi trădaţi.
Zona Muscel este cunoscută pentru aşa ceva.
Infiltraţi sunt în toate structurile, de sus până jos.
Randamentul Unirii este mai crescut atunci când la activitatea în cauză participă indivizi mai puţin dar de calitate ?
Petre
Să faci bine este foarte greu, în timp ce să faci rău este foarte uşor.
Unii s- au chinuit să unească ţărişoara, alţii se chinuie s- o dezbine.
Unii o fac din patrotism în timp ce ceilalţi o fac din dorinţa de a face bani şi rău.
Iar în momentul în care cei din urmă se infiltrează în structura statului înseamnă că a venit momentul să ne facem bagajul. (Ultimul stinge lumina).
misha
Domnule Savu , citesc majoritatea editorialelor , pe unele le apreciez si le inteleg , pe unele nu . Se ‘ simte ‘ cunoasterea , invatatura .. dar uneori picurati cate ceva ce poate fi inteles in ansamblu ca o lucrare comunista sau sa nu zic mai rau , de usoara manipulare . Nu va suparati pe mine , nu reprezint decat un gand al unui cititor .
Citesc de vreun un an cateva carti scrise de V. Suvororv . Inteleg multe cate se intampla in lume . Si nu neaparat lucruri bune .
Nicu
Domnule am să îi parafrazez pe Petre Țuțea care definea democrația ca fiind cea mai bună formă de guvernământ numai că are un vicciu – acela că nu promovează valorile în societate. De la Dej și până în prezent eu nu am mai văzut oameni de stat valoroși în țară.
Văd doar canalii care vor să fure și să prjudicieze această țară bogată și binecuvântată de Dumnezeu.