TÂNĂR SĂRMAN PITEȘTI — Detalii actualizate despre TÂNĂR SĂRMAN PITEȘTI, pe scurt, în articolul de mai jos.
TÂNĂR SĂRMAN PITEȘTI

MOL România și Fundația Pentru Comunitate vor acoperi costurile școlii de șoferi pentru 36 de tineri din medii defavorizate care doresc să obțină permise de conducere. Beneficiază de ajutor câștigătorii concursului de proiecte din cadrul programului „Permis pentru viitor!”, ediția a VI-a, 2020. Printre cei care au obținut finanțare se număr şi Florin Daniel Docă, din Pitești.
Organizatorii vor transfera sumele pentru cheltuielile adiacente, pentru acoperirea costurilor înscrierii la școala de șoferi și pentru taxa de școlarizare.
Prin programul „Permis pentru viitor” se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârste între 17 și 25 de ani, pentru care permisul este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află în activitate. A VII-a ediție a programului va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Un Comentariu
Și câți sunt ca ei fără permise asta este la mine în comună nu se vede circulă care cum vrea
Comentariile sunt închise.